DeschidereLocal

Când anchetatorii de la DNA Iași se ceartă, ies la iveală „picanterii” din dosarul fostului episcop Onilă

CONJUNCTURĂ… Cât timp dosarul de viol al fostului episcop Cornel Onilă rătăcește prin instanțe, în căutarea unei dreptăți tardive, iată că au început să se încaiere anchetatorii între ei! Unul dintre polițiștii judiciari de la DNA, ieșit între timp la pensie, care a fost în echipa de lucru în cazul „șantajului” reclamat de fostul episcop, s-a apucat să se războiască cu o colegă procuror și cu alți polițiști de la DNA. Între alte imputări făcute în jalba publică, polițistul și-a amintit și de înregistrările compromițătoare pe care le-a găsit la Huși, prin chiliile percheziționate. Polițistul în cauză, Florin Costan, susține că procuroarea de caz ar fi dosit intenționat imaginile cu episcopul Onilă abuzând elevii minori, deși el i-ar fi pus în vedere să le trimită, disjunse, la Parchetul competent. „În chilia lui Jitaru, CD-urile cu filmări erau puse în spatele icoanei cu Maica Domnului. La vizionarea lor, în sediul DNA, era ca la cinema: doamna procuror și alți polițiști se uitau și rădeau cu gura până la urechi. Eu nu am vrut să mă uit”, susține acum polițistul Costan. Dar numai că, pe principiul „după război, mulți viteji se-arată”, dezvăluirile lui Costan, nu pot fi puse decât în contextul răfuielii de ordin personal, care, iată, s-a iscat între anchetatori. Acum, că dacă unii se ceartă așa mai ies la iveală unele lucruri, e un aspect care rămâne, totuși, sub rezerva faptului că polițistul nu a suflat o vorbă, cât timp era în relații colegiale cu cei vizați de acuzele sale, dar s-a apucat de destăinuiri, abia când a fost afectat personal, mai exact i-au dat calificativ „suficient” în pragul pensionării.

Polițistul Florin Costan a depus o acțiune la Tribunalul Iași, în care a relatat tot felul de situații din activitatea sa și a colegilor din DNA Iași. Intrat în conflicte personale cu unii dintre eii, polițistul ar fi fost „pedepsit” cu un calificativ de „suficient” chiar în pragul pensionării. De ciudă, Costan s-a decis să scoată și el „armele” și să relateze în spațiul public detalii de prin birourile DNA. Între alte amintiri și nume, polițistul Costan a invocat și cazul episcopului Onilă, unde chiar el ar fi făcut percheziții. Ca un detaliu gazetăresc, trebuie spus că cel care a dat prima dată un material de presă cu acuzele fostului polițist DNA, Florin Costan, este jurnalistul ieșean, originar din comuna Bunești Averești – Vaslui, Constantin Mazilu, pe site-ul său, dezvăluirea.ro, în martie 2022. De acolo, cei de la site-ul „săfielumină” s-au silit să preia informația de bază, ca mai apoi să publice ei un interviu filmat cu polițistul Costan, fără însă a mai aminti nimic de articolul lui Constantin Mazilu. Oricum, și într-o parte și în alta, polițistul Costan a vrut să arate cât de „rău-intenționați” ar fi fost unii dintre colegii săi.

Fostul polițist DNA, supărat pe proprii colegi, nu a adus nicio noutate în dosarul „Onilă”, însă amintirile lui au dat un pic praful de pe cazul care a șocat o țară în 2017

Dintre toate mărturiile polițistului Florin Costan cele care vizează cazul episcopului Onilă vine cumva să accentueze ceea ce era cunoscut, de altfel, și anume că procurorul de caz nu a vrut să cerceteze sau, mai exact, să disjungă în vederea anchetării, în 2017, dosarul cu violarea seminariștilor, act văzut cu ochii lor în imaginile rușinii. Practic, polițistul din echipa anchetatorilor nu vine cu nicio noutate, afară de faptul că ar fi fost mare distracție în DNA, în timp ce se viziona „ca la cinematograf” înrestrările cu episcopul decăzut. „Eu am fost la percheziții la Huși. La Jitaru în chilie, înregistrările le-am găsit pe CD-urile puse după icoana Maicii Domnului, iar niște printuri, într-un dulap. Eu i-am spus doamnei procuror să disjungă și să trimită spre cercetare faptele, însă mi s-a spus că nu e treaba noastră. Apoi, episcopul acesta nu a fost adus la DNA la audieri, ci a fost audiat chiar la el acasă, la Huși, în locuința de lângă Episcopie. Deși nu era normal, mi s-a spus că din conjsiderente de imagine nu îl aduce la DNA”, a susținut polițistul Costan. Informațiile sale însă nu aduc vreo noutate în cazul „Onilă”, care, oricum, perindat printre instanțe care ba vor, ba nu vor să îl cerceteze cum se cuvine, deja își cam pierde interesul public. „Aceasta este și ideea, să treacă timpul, să se stingă totul. Dosarul trebuie să fie la Curtea de Apel Galați, dar nu figurează pe portal. A nu se înțelege că în tot acest timp, fostul episcop nu își caută și el dreptatea și nu și-a asigurat o apărare bună. V-am spus că are avocați excelenți, iar timpul se scurge doar în favoarea sa. Fiecare acuză trebuie temeinic dovedită. În fața instanței trebuie aduse dovezi serioase și de asta spunem că nu e nimic jucat în acest dosar”.

18 comentarii

    1. Si… unde-i sta „desteptaciunea”? Ca sigur nu in cap. Iaca decizia Curtii de Apel Iasi in dosarul 311/45/2020, in care stimabila n-a vrut sa se „antepronunte”:
      Hotarare 120/2020 din 08.12.2020:
      „In temeiul art.406– C.proc.civ., ia act de renunţarea reclamantei la judecata cererii. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Iaşi. Pronunţată azi 08.12.2020, conform art.402 Cpc teza a doua.”.

      Adica a depus o reclamatie doar ca sa si-o retraga. Un act cu adevarat vrednic de un procuror! Ca… de ce sa nu mai incarce si ea oleaca sistemul judecatoresc cu tot felul de plangeri prostesti, neintemeiate?

      Scuze ca m-am enervat, dar laudele la adresa procurorilor ma irita. Am cunoscut doar dezaxati, analfabeti, bolnavi psihic, prosti pe functia asta. Nu zic ca n-or fi si cativa mai rasariti, dar se pierd in marea lor turma de nulitati.

  1. Si eu am facut o sesizare privind fapte de coruptie ale politiei Barlad, care ajunsese la DGA Vaslui dar nimic nu s a intamplat…deoarece sunt la randul lor sunt niste corupti si imorali….Stangaceanu cu amanta procuror, Casu, etc. Un serviciu inutil….

  2. Și eu care ma pregăteam sa fac o plangere la anticorupție… Dar mi-a trecut! Nu mai am încredere în ei.

    1. Si eu am facut o sesizare privind fapte de coruptie ale politiei Barlad, care ajunsese la DGA Vaslui dar nimic nu s a intamplat…deoarece sunt la randul lor sunt niste corupti si imorali….Stangaceanu cu amanta procuror, Casu, etc. Un serviciu inutil….

  3. Munca unui politistb se masoara in numarul si calitatea probelor pe care le obtine in dosarele pe care le ancheteaza. Daca aceste probe nu sunt luate in seama de catre procuror, inseamna ca munca lui nu e… „pontata”. Munca nefiindu-i luata in seama, din considerente cunoscute doar de superiorii lui ierarhici si de procurorii care i-au dat dosarele spre cercetare, e firesc sa i se dea calificative slabe la evaluarile profesionale, chiar daca omul a muncit bine. Asadar, are dreptate sa se planga.

  4. Nu stiu daca pricepem: nu mai intereseaza pe nimeni, nici la 10% din interesul care a fost. Motivele sunt urmtoarele:
    1. Onila va fi scapat de biserica, oricum. C-asa-i in tenis. De mila, de sila, tot va fi hranit la Agapia. Asa ca nu are sens sa ne mai batem capul.
    2. Magistratii sunt la fel de decazuti ca onila. Ca unii au vazut, ca altii au ascuns, ca unii etc… pai, asta stiam, asta s-a vazut din 2017. Acum doar e hilar cum se sfasie intre ei. Niciunul nu-i mai breaz ca altul. Poilitisti, procurori, ce mocirla, ce porcarii, ce ras si degradare . ;)))
    3. Poltiistul acesta vorbeste pe povestiri, nu prezinta nicio dovada in cele ce le spune. Si faptul ca se leaga de viata intima a colegilor, e foarte urat. Lipsa de decenta, de eleganta si de cunostinte minime juridice.
    4. Procuroarea ascunde probe, poltistii judiciari rad si se veselesc, cu saratele si popcorn, probabil. Ce sa astepti de la asa magistrati? De la asa politisti?
    Bai, sunteti toti sunt la fel. Balacareala voastra va arata adevarata fata. Doar atat. Si onila va scapa tocmai din cauza ca Justitia are asemenea elemente. Nu intereszeaza p[e nimeni cum sa sfasiati intre voi. Macar de v-ati rupe capetele, poate or veni alti magistrati/politisti sa se schimbe ceva in bine. Macar. Nu cred, pt ca cunosc sistemul multi ani, din 1992, am mancat pe paine toata porcaria din MAI si MJ si tot. scuze.

    1. N-are cine sa vina mai bun. Noii absolventi de drept nici macar nu stiu sa scrie romaneste. Cat despre cunostinte de Drept si meserie, mai bine… nu!
      Ai citit vreodata rechizitoriul unui procuror? In 99% din cazuri te doare mintea! Un limbaj atat de greoi si „lemnos” ca, de multe ori, judecatorii ii intreaba ce au vrut sa spuna. Nu stiu daca e astfel fiindca sunt, pur si simplu, idioti, sau formuleaza frazele confuz in mod intentionat pentru a ascunde ca, de fapt, n-au probe. Eu, sa fiu judecator, le-as intoarce rechizitoriile pe banda rulanta, pana cand ar invata sa scrie clar, in limba romana, nu in limba confuza a functionarilor ceausisti.

  5. Cît era în activitate,polițistul nu avea voie să divulge nimic din mersul anchetei,pentru că ,fiind în desfășurare ,risca să fie acuzat că o…compromite.
    Acum că a ieșit din sistem,își prezintă punctul de vedere.
    De ce sunteți tendențioși?

    1. Nu a divulgat nimic din ancheta, se pare ca le-a făcut plângere cu mult înaintea interviului! Nici după pensie nu poate divulga din ancheta, dar el a divulgat nereguli și infracțiuni! Tupeu pentru ca probabil se știe curat și nu ce sa ii facă!

  6. BOR-ul il apara ca sa ascunda coruptia si marsaviile din randul unor popi . sa raspunda si cei care il lasau sa abuzeze niste copii nevinovati , nu sa se lafaiasca in lux si opulenta .

  7. Nu se ia nimeni de el, doar ca ideea e clara: toti o apa si-un pământ! Toti! Au haiducit si au nenorocit oameni TOTI , In haita, iar acum se dau in gât unii pe alții! ;))) Nu sunt credibili nici unii, nici altii. Justitie mafioata. Asta e faza. Pacat.

Back to top button