1 Iunie, zi liberă. Adrian Solomon, președintele Comisiei pentru Muncă, explică de ce este o zi nelucrătoare

În expunerea de motive ce a stat la baza proiectului legislativ, inițiatorii legii au invocat mai multe motive, printre care timpul puțin pe care părinții ajung să-l petreacă alături de copii. „Într-un sondaj realizat de Gallup în ianuarie 2010, aproape jumătate din copii au răspuns că petrec în medie 1 oră / zi dintr-o săptămână împreună cu părinții. Mai mult, în timpul petrecut împreună, copiii și părinții comunică foarte puțin și interacționează la un nivel superficial. Lipsa de timp și comunicare este o realitate pe care o simt și o conștientizează cei mai mulți părinți. Mulți își dau seama că petrec din ce în ce mai puțin timp de calitate în relațiile directe, că a fi împreună înseamnă a sta împreună, că discuțiile pe repede înainte se rezumă la câteva întrebări standard, că momentele de afecțiune sunt substituite de altfel de recompense, mult mai puțin valoroase. Pe termen lung, totuși, consecințele lipsei de timp și mai ales de comunicare pot afecta viitorul copiilor”, se arată în expunerea de motive a proiectul de lege. De asemenea, inițiatorii au trecut în revistă opiniile unor specialiști pentru a arăta că sunt pasibili de tulburări comportamentale copiii care nu petrec destul timp de calitate cu părinții. Nu în ultimul rând, aleșii au apelat la argumentul potrivit căruia România se afla, în 2016, pe ultimele poziții în UE în ceea ce privește numărul zilelor libere acordate angajaților. Potrivit legii, cei care, din diverse considerente, trebuie să lucreze în zilele libere, acordate de stat, beneficiază de compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă acest lucru nu e posibil, salariații trebuie să beneficieze de un spor de cel puțin 100% din salariul de bază. Angajatorii care nu acordă liberele legale salariaților riscă amenzi de până la 10.000 de lei.
Mai luați și voi o pauză…. ce atâta muncă somoane!