OMENIE… Bunătatea oamenilor se poate materializa în multe lucruri, oferite celor în nevoie, dar câteodată generozitatea uimește și impulsionează, în același timp. De pildă, în aceste zile, după ce s-a dus vestea că doi bătrâni neajutorați din Râșești stau însetați că nu are cine să le aducă o găleată cu apă de la izvorul aflat destul de departe de locuința lor, niște oameni cu suflet mare le-a dăruit… o fântână. Petru, un constructor inimos de fântâni, a mers la casa bunicilor și s-a apucat de treabă. A reușit să dea și de apă la o distanță rezonabilă, lucru considerat o minune. „Îmi dau lacrimile, de fiecare dată când văd asemenea lucruri. O fântână e sfântă, oriunde ar fi. Sănătate celor care și-au făcut pomana aceasta. Îi știu pe bătrâni. Eu altceva am vrut să vă spun celor de acasă: la greu, după cum se vede, tot noi trebuie să ne ajută între noi. Aceasta e lecția pe care eu o învăț din ceea ce s-a întâmplat. Până să vină autoritățile să facă lucruri, uite că tot om cu om, suflet cu suflet, pune mână de la mână și ajută. Sunt în Spania de 8 ani, lucrez în agricultură. Și sunt fericită să văd că acasă la noi nu ne abandonăm bătrânii și încă mai facem câte o fântână. Alții le astupă, nu le prețuiesc, dar uite că sunt oameni care încă mai fac fântâni. Felicitări!! Sunt mândră de toți vasluienii mei”, a fost mesajul Larisei, localnică din comuna Drânceni. „Când am văzut mesajul că bătrânii nu își pot aduce apă, că e prea departe și cad cu găleată cu tot, am spus că sigur se va găsi cineva să le ducă un bax, două de apă plată. Dar când am înțeles că cineva le dăruiește o fântână, construită în curte de la 0, am zis că, da, asta da pomană”, a adăugat un alt consătean.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Frumos. Felicitari pentru omenie celui ce facu fantana!