Plecarea lui Poe inca apasa aerul, inca sintem buimaci, inca il mai cautam cu privirea si inca nu credem. Marti dimineata am primit insa inca o lovitura naucitoare. Buna noastra colega si prietena Cezara Duta ne-a parasit si ea, rapusa de acelasi demon al bolii care nu iarta, pentru care nici unul dintre desteptii acestei lumi nu a gasit inca leacul.
Un om atit de blind si cu bun-simt, cu atit de mult atruism e foarte greu sa mai gasesti. E greu sa mai gasesti un astfel de om serios si muncitor, in cel mai bun sens al cuvintului, cu tendinte spre perfectionism, ceea ce poate ca ne inhiba pe multi dintre noi, fostii ei colegi.
I-am ramas datori cu multe, fiindca ne-a daruit din cumpatarea ei, din felul ei ireprosabil de a fi, din zimbetul ei, din aparenta usurinta de a depasi situatii dificile. Chiar si atunci cind boala ii framinta trupul, iar medicii faceau ce se poate ca sa ii amelioreze starea, Cezara isi impunea sa aiba psihicul tare, sa isi pastreze increderea intr-o minune.
Multi am avut norocul sa ii fim colegi, amici, prieteni, si cu totii i-am apreciat aparitiile pe micul ecran, ori articolele de ziar. Cezara a intrat in presa la inceputul anilor ’90 si a lucrat in redactiile Canal 6, Euro TV, Monitorul de Bacau, Ziarul de Bacau, Semne Particulare, Desteptarea, Adevarul.
Peste toate acestea, insa, a cazut tacerea. Cezara nu mai este, dar a lasat o mostenire de pret: fetita ei, pe care a iubit-o fara limite. Si a mai lasat amintirea unui om cu alese calitati intelectuale si morale. Dumnezeu sa o odihneasca in pace!
