UPDATE: ANCHETĂ... Până la această oră polițiștii vasluieni nu pot spune că au reținut măcar o persoană în cazul scandalului de aseară din localitatea Idrici, comuna Roșiești. Și asta în condițiile în care scandalagii veniți din Albești au reușit să îngrozească o întreagă comunitate cu violența de care au dat dovadă. Au lovit, cu sticlele în cap, un tânăr aflat într-un magazin până l-au lăsat lat. Au încercat apoi să intre în casă, peste o familie, dar au găsit poarta încuiată și au fost alungați apoi de către vecini. Nu au renunțat la violență și au năvălit apoi peste o familie și i-au luat la bătaie pe toți cei găsiți în interiorul locuinței, apoi s-au făcut nevăzuți. Reprezentanții IPJ Vaslui au declarat că, deocamdată, se desfășoară o anchetă.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Momente de coșmar: o familie din Idrici, atacată în propria locuință de mai mulți indivizi din Albești!
SCANDAL… Seară de coșmar pentru o familie din localitatea Idrici, comuna Roșiești, atacată în propria locuință de un grup de indivizi dintr-o comună vecină. Din primele informații a reieșit faptul că atacatorii au intrat în locuință și unul dintre ei a scos un cuțit cu care l-a lovit pe un tânăr de 26 de ani. În urma loviturii, victima s-a ales cu o tăietură pe față. De asemenea, în interiorul casei se mai afla o femeie și copilul acesteia, în vârstă de 3 ani. După ce atacatorii au părăsit locuința, femeia a sunat după ajutor. La fața locului a fost găsit tânărul tăiat pe față, în stare de șoc. După ce a primit îngrijiri la fața locului, victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. De asemenea, echipajele de poliție au început cercetările pentru a afla identitatea atacatorilor și pentru a pune mâna pe aceștia. De partea cealaltă, oamenii din Idrici povestesc fapte mult mai grave ale indivizilor. ”Un grup de indivizi din comuna Albești au venit, cu chef de scandal, la Idrici. S-au oprit, prima dată, la un magazin din sat și au sărit la bătaie la un tânăr care era în interior. L-au lovit cu sticlele în cap și l-au lăsat inconștient. Apoi au încercat să intre în locuința unui alt sătean dar au găsit poarta închisă. În interior era doar o femeie și un copil. Femeia a început să țipe și a fost auzită de vecini. Aceștia au ieșit pe la porți și au reușit să-i alunge pe scandalagii. Dar nu s-au lăsat. Au intrat apoi peste o familie de oameni mai necăjiți și i-au luat la bătaie pe cei găsiți în interior. Am înțeles că victime au căzut o femeie, copilul ei de câțiva ani și un tânăr”, povestesc oamenii din Idrici. Urmează ca Poliția să facă cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate și mai ales, cine sălbaticii care au intrat peste oameni în casă.
Nu mai mâncați cacat!