INCREDIBIL… Un bărbat de 59 de ani, Gabriel F., din municipiul Vaslui, care se îndrepta spre București, pe DE 581, a suferit un grav accident de circulație în localitatea Bădeana. A scăpat, se pare, mașina de sub control, ajungând pe capotă, într-un canal. Bărbatul a ieșit singur din mașina făcută zob, fiind transportat la spitalul bârlădean. “Problema care o ridică, din punct de vedere medical, este faptul că este pe tratament anticoagulant, cu doze mari de Clexane, deoarece urma ca în perioada următoare să suporte un transplant hepatic”, a precizat Ciprian Cosmin Feraru, managerul spitalului din Bârlad. Problema victimei este că, în cazul consumului mare de Clexane, dacă suferă vreo leziune, este pericol mare de hemoragie.
Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale echipate cu modul pentru descarcerare/deblocare, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, la un accident rutier produs pe DN 24, în localitatea Bădeana, comuna Tutova. În accident a fost implicat un autoturism, care a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe capotă, într-un canal de pe marginea drumului. Din accident a rezultat rezultat o victimă.
“La sosirea echipajelor de intervenție, a fost găsit un autoturism răsturnat si o persoană rănită, persoana care se autoevacuase din autovehicul. După evaluare și primirea îngrijirilor medicale, victima, un bărbat în vârstă de 59 ani a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad.”, a precizat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.
“Barbatul, de 59 de ani, este din Vaslui, se prezintă la ora 15.43, în Compartimentul de Primiri Urgențe în urma unui accident rutier. Este în curs de investigații paraclinice, cu o contuzie toracica. Este conștient, stabil hemodinamic. Problema care o ridica din punct de vedere medical este faptul ca este pe tratament anticoagulant, cu doze mari de Clexane, urmă în perioada următoare sa suporte un transplant hepatic. Acum mergea la București pentru o evaluare înainte de transplant.”, a precizat Ciprian Cosmin Feraru, managerul spitalului bârlădean.
“Pe 3 aprilie a.c, ora 15.14, IPJ Vaslui am fost sesizați prin 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul european DE 581, în localitatea Bădeana, comuna Tutova. Din primele cercetări efectuate, polițiștii rutieri au stabilit că, un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din municipiul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, din direcția Bârlad spre Tecuci, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe sensul opus de mers. Bărbatul a fost vătămat corporal ușor, fiind transportat la spital pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. Bărbatul deține permis de conducere valabil și a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.