Băsescu, după ce a rămas fără SPP: Am obligaţia ca ceea ce ştiu eu şi alţi lideri politici importanţi să rămână în capul meu. Nu o să dezbrac cămaşa de fost preşedinte

„Am avut o pneumonie netratată la vreme. Recomandarea e ca cel puţin până pe 10 aprilie să evit orice aglomeraţie ca să nu aşez peste tratament un Covid. Nu în aerporturi, avioane. mască tot timpul”, a declarat Traian Băsescu, în poarta vilei de protocol. „Asta am discutat cu soţia până spre dimineaţă. Decizia a fost să căutăm un apartament pe care să-l închieriem sau cumpărăm. Să ne confromăm legii Eu am şi curiozitatea dacă legea e constituţională. Dacă va fi constituţională…(…) Mă simt un cetăţean care a trecut prin faţa Justiţiei, Că-i place sau nu, trebuie să se confromeze”, a completat Băsescu despre pierderea vilei de protocol, în urma deciziei Justiţiei.
Fostul preşedinte a dat asigurări că secretele statului sunt în siguranţă şi fără a avea SPP. „Nu, niciodată nu o dezbrac cămaşa de fost preşedinte şi nu o să uit că am fost 10 ani preşedintele ţării şi am obligaţia ca ceea ce ştiu eu şi alţi lideri politici importanţi să rămână în capul meu”.
Citeste mai mult: adev.ro/r9lvoz