spot_img
spot_img
4.3 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Consilierii locali au făcut pace: au lăudat și votat bugetul municipiului Vaslui pe anul 2022

- Advertisement -
ÎNȚELEGERE… Consilierii au rămas uimiți de cât de bine s-au înțeles la dezbaterea bugetului pe anul 2022: “un buget supus aprobării într-o armonie desăvârșită”, a spus consilierul Sorin Radu. “Vreau să remarc și eu modul în care au decurs discuțiile în comisiile de urbanism și fonduri europene”, a adăugat liberalul Valentin Dragomir.

BUGET… Consiliul Local a aprobat ieri bugetul municipiului Vaslui pe anul 2022 și, odată cu el, programul de investiții. Circa 166 de milioane de lei vor fi investiți în dezvoltare, adică în proiecte ce țin de modernizarea anumitor străzi, reabilitarea unor unități de învățământ, dotarea lor cu diverse echipamente, achiziția unor sisteme de supraveghere, elaborarea unor studii de fezabilitate și oportunitate, proiecte tehnice etc. Spre deosebire de anul trecut, când s-au contrat ore în șir pe lista de investiții, acum consilierii au reușit să cadă de comun acord înainte de a se întâlni în plen. Astfel, ședința s-a desfășurat în armonie deplină, cu laude la adresa primarului și a aparatului său de specialitate . “E un buget cum nu cred că am visat – aproximativ 325 milioane la cheltuieli (n.r. totalul cheltuielilor de funcționare și dezvoltare) este o sumă frumușică”, a spus consilierul Sorin Radu, amintind, ulterior, de un proiect controversat – studiul de fezabilitate privind construirea unei parcări supraetajate în zona stadionului, propunere inclusă acum în lista de investiții, însă care anul trecut a fost respinsă de consilierii PNL și USR. Consilierul PNL, Valentin Dragomir, a făcut apel la bunăvoința șefilor de partid. Deși nu erau prezenți la ședință, acesta i-a îndemnat să colaboreze cu primarul Vasile Pavăl: “să se așeze la birou cu domnul primar, să ia act de prioritățile noastre cele mai importante, precum șoseaua de centură sau amenajarea râului Delea, să stabilească cinci-șase obiective de comun acord”. Un merit pentru menținerea liniștii în ședință l-a avut și primarul, care i-a asigurat pe consilieri că, dacă au propuneri suplimentare, să facă o listă cu ele: “în următoarea perioadă, de rectificare a bugetului, de analiză și de concretizare a fiecărei propuneri, o să venim în fața dvs. și o să completăm acest proiect de buget”.

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a prezentat în plen bugetul pe anul 2022 și nu s-a ferit să vorbească despre lucrurile nerealizate anul trecut. “Este printre primii ani în care aprobăm bugetul în luna februarie, de multe ori făceam acest lucru în lunile martie-aprilie. În realizarea bugetului pe anul 2022, am pornit de la analiza anului 2021, am văzut ce obiective nu au fost realizate, ce grafice de lucru nu au fost respectate, am văzut ce se întâmplă când întârzii cu bugetul (n.r. anul trecut a fost adoptat în luna aprilie), ce greutăți am întâmpinat la licitații… Nu a fost ușor și pentru că am lucrat într-o perioadă de pandemie… Am lucrat împreună cu aparatul de specialitate și am întocmit un proiect de buget cu investiții ample în 2022. Am așezat obiectivele pe priorități pornind de la informațiile pe care le-am avut de la grupurile politice din Consiliul Local, de la agenți economici, de la cetățenii cu care ne-am întâlnit în ultima perioadă. Marea majoritate a problemelor le știam, pentru că, nerezolvându-le sau rezolvându-le parțial, ele revin. Sigur, într-o foarte mică măsură, au apărut și unele probleme noi. O problemă foarte stresantă o reprezintă străzile care au avut de suferit în urma unor lucrări la utilități – apă, canal, energie. Fie că mergi în Moara Greci, pe str. Dimitrie Cantemir sau pe Traian, oamenii ne solicită același lucru – să reparăm străzile, să le modernizăm, să le facem trotuare. Am calculat și a rezultat că avem vreo 70 km de străzi pe care trebuie să le modernizăm. La un calcul simplu, am avea nevoie de aproape 500 milioane lei pentru a face acest lucru. Bugetul vasluiului pe următorii doi-trei ani va avea în vizor această chestiune, suntem conștienți că trebuie să o realizăm, doar că nu putem să facem totul într-un an”, a spus primarul Vasile Pavăl. În programul de investiții pe anul 2022 sunt incluse reparații capitale la străzile Traian și Decebal, precum și modernizarea străzilor D. Cantemir, Delea, Col. I. Rebegea, Col. Tr. Oncescu, General M. Cerchez, Col. A. Budeanu și Lt. Maj. Dumitru Curta.

Inițiativă nouă: 100 mii lei vor fi repartizați organizațiilor de tineret din Vaslui, care vor veni cu proiecte inedite

Primarul a vorbit, totodată, și despre alte proiecte aflate în diverse stadii. “Am avut în vedere și alte obiective, mă refer aici la Complexul olimpic – aprobat, avem finanțarea, avem hotărâre de Consiliu Local că trebuie să asigurăm eliberarea terenului, demolarea obiectivului existent. Mă refer, de asemnea, și la Complexul sportiv de pe strada Hușului, cu teren multifuncțional, un proiect cu finanțare la CNI, noi vom asigura cofinanțare. Mai avem șoselele de centură, care sunt în proiectare, cu cofinanțare pe anumite zone, avem Creșa mică, construcția unor locuințe în Zona Industrială, proiecte foarte importante pentru muncipiu. Nu în ultimul rând, proiectele din zona energiei verde sunt de asemenea extrem de importante. Am elaborat strategia de eficiență energetică, avem două unități de învățământ cu proiecte privind creșterea eficienței energetice. Mă refer la Școala Gimnazială “Alexandra Nechita” și Colegiul Economic “Anghel Rugină”. V-am rugat personal să trecem în buget 100 mii lei pentru tineri. În luna martie voi veni în fața dumneavoastră cu un regulament pentru utilizarea acestei sume ce va fi distribuită organizațiilor de tineret din Vaslui, separat de programul anual al finanțărilor nerambursabile de la bugetul local. Sunt și obiective pe care le-am pus în lista de așteptare, mă refer la mobilierul stradal (bănci), pistele de bicicletă… Vreau să vă spun că sunt în analiza noastră, așteptăm ghidul PNRR , pentru că avem posibilitatea să aplicăm pentru acestea. Acum am încercat să includem obiectivele pe care le avem în desfășurare, cele urgente… Bugetul este al unității administrativ-teritoriale, de realizarea lui suntem toți responsabili, și primarul, și Consiliul Local, și executivul, toți cei care finanțăm și convinețuim aici. Rugămintea mea este, dacă aveți propuneri, faceți o listă și, în perioada următoare, de rectificare a bugetului, de analiză și de concretizare a fiecărei propuneri, să venim în fața dvs. și să completăm acest proiect de buget”, a mai spus primarul.

Consilierul Sorin Radu, răsucind “cuțitul în rană”: “toată lumea voia să facă o parcare supraetajată, o parte spunea că <a mea e mai mare, mai frumoasă>, cealaltă – <nu, a mea e mai mare și mai frumoasă, dar și mai făloasă>“

Bugetul a fost apreciat de toate grupurile politice. Singurul reprezentat al ALDE în Consiliul Local, Sorin Radu, a subliniat comuniunea forțelor politice, făcând comparație cu momentul aprobării bugetului de anul trecut: “un buget supus aprobării într-o armonie desăvârșită, nu au fost decât discuții aplicate până la urmă, care au dus la închegarea unui buget foarte bun pentru municipiul nostru, un buget cum nu cred că am visat – 325 milioane la cheltuieli este o sumă frumușică. Țin să-l felicit pe domnul director economic și pe toată echipa care i-a stat alături. E un buget foarte bine structurat și prezentat. Acum mai puțin de un an, am avut o confruntare între două forțe politice, una de 12 (n.r. consilieri) și alta 10 (n.r. consilieri), toată lumea voia să facă o parcare supraetajată, o parte spunea că “a mea e mai mare, mai frumoasă”, cealaltă – “nu, a mea e mai mare și mai frumoasă, dar și mai făloasă”. Se propunea un studiu simplu, erau doi viceprimari care puteau să se ocupe de asta, dar… Amânăm un lucru simplu. Inclusiv ce am aprobat anul trecut, referitor la planul de mobilitate urbană, face referire la acest lucru. Și noi nu am reușit să facem un studiu de fezabilitate, este un lucru presant, toată lumea a scos în evidență lucrul acesta, haideți măcar acum să îl punem în practică”, a spus consilierul ALDE Sorin Radu.

Valentin Dragomir, apel la șefii de partid: “să se așeze la birou cu domnul primar și să ia act de prioritățile noastre cele mai importante”

Și consilierul PNL, Valentin Dragomir, a rămas uimit de cât de bine s-au înțeles pe seama bugetului: “Vreau să remarc și eu modul în care au descurs discuțiile în comisiile de urbanism și fonduri europene. S-au discutat multe probleme și s-au făcut multe propuneri. În acest context, vin cu sugestia ca factorii politici de răspundere, mă refer la șefii de partid, să se așeze la birou cu domnul primar, să ia act de prioritățile noastre cele mai importante, precum șoseaua de centură sau amenajarea râului Delea, să stabilească 5-6 obiective de comun acord. Toți reprezentanții noștri în Guvern să sprijine aceste proiecte indiferent de partidul sau alianțele care sunt la putere, ele sunt pentru comunitate. Este o sugestie strict personală, ar fi foarte bine dacă s-ar ajunge la o astfel de situație și n-ar mai exista orgolii”, a spus liberalul.

Viceprimarul Cătălin Mîndru: “vasluienii își doresc să participe la dezbaterile care se finalizează cu decizii importante pentru viața lor de zi cu zi”

Viceprimarul Cătălin Mîndru le-a mulțumit vasluienilor care au participat la dezbaterea publică lansată în mediul online în ceea ce privește proiectul de buget: “Aș dori să mulțumesc, în numele grupului de consilieri USR PLUS, vasluienilor care au participat la dezbaterea publică lansată pe proiectul de buget. Ne-am dorit să ducem această dezbatere mai aproape de vasluieni și, spunem noi, am reușit lucrul acesta prin întocmirea unui chestionar lansat în mediul online. Au răspuns aproape 300 de vasluieni, care și-au exprimat punctele de vedere. Așa cum spunea și domnul primar, o parte dintre ele sunt prinse în buget, o altă parte vor face obiectul execuției bugetare în timpul anului. Materialul complet a fost depus la registratura instituției, dincolo de propunerile făcute de vasluieni, în aceeași măsură și cu aceeași importanță, este semnalul pe care ei îl transmit atât Consiliului Local, cât și aparatului de specialitate, și anume că își doresc să participe la dezbaterile care se finalizează cu decizii importante pentru viața lor de zi cu zi, în măsura în care aceste dezbateri sunt facile și se ține cont de ele”, a spus viceprimarul Mîndru.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.