Județul Vaslui are cea mai mică rată a incidenței Covid-19 din țară! (DOCUMENTE)

CONSTATARE… Conform graficului întocmit la nivel național, cu privire la rata incidenței Covid-19, Vasluiul este județul cu cea mai mică valoare! Rata incidenței Covid-19 în ultimele 14 zile este de 6,91/1000 de locuitori, fiind plasat, după cum se vede în grafic, pe primul loc, cu cea mai redusă rată. Cea mai mare rată este în municipiul București, cu 36,09/1000 de locuitori, iar dintre județe, cea mai mare rată a incidenței o are Clujul, cu 29,39/1000 de locuitori. Situația epidemiologică la nivelul județului Vaslui primită pe 10 februarie, arată, conform informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică Vaslui, că în această săptămână rata incidenței cumulative s-a situat între 6,63/1000 pe 7 februarie, iar pe 10 februarie era 6,91. În privința vaccinării, DSP Vaslui anunță că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 240 persoane, dintre care 37 persoane au primit doza 1, 81 persoane au primit doza 2 și 122 persoane doza 3. Numărul de vaccinări complete la copii cu vârsta cuprinsă între 5-17 ani este de 3828, dintre care doar 10 vaccinări efectuate copiilor în ultimele 24 de ore.

În continuare municipiul Bârlad are, așa cum am prezentat mai sus, 1058 de persoane infectate cu virusul SARS-C0V-2, varianta Omicron, iar rata incidenței este cea mai mare din județ: 15,44/1000 locuitori. Urmează comuna Ciocani cu 26 de pozitivați și o rată a incidenței de 15,37/1000 de locuitori, comuna Pogonești – 32 de cazuri Covid-19 și rata incidenței de 13,13/1000. De asemenea, la Blăgești sunt 14 cazuri și o rată a incidenței de 11,49/1000.

Bla,bla, bla cifre eronate !