Local

Simularea examenelor naționale, programată în lunile martie și aprilie

SIMULĂRI… Ministerul Educației Nationale a anunțat că organizează, în perioada 28 – 31 martie, la nivel național, simularea examenului de Bacalaureat, iar în perioada 4-6 aprilie, simularea Evaluării Naționale.

TESTE… Elevii vasluieni din clasele a VIII-a și a XII-a trebuie să se pregătească pentru examene. Ministerul Educației Nationale a anunțat că organizează, în perioada 28 – 31 martie, la nivel național, simularea examenului de Bacalaureat, iar în perioada 4-6 aprilie, simularea Evaluării Naționale. „Probele vor începe la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore (pentru elevii de clasa a VIII-a), respectiv trei ore (pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a) – din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Subiectele vor fi elaborate pe baza conținuturilor și competențelor asociate acestora, conform programelor de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat”, a transmis Ministerul Educației.

Simularea examenelor naționale se va desfășura în condiții de pandemie, toți participanții vor trebui să respecte măsurile sanitare de prevenție anti-Covid-19 în vigoare.  „Obiectivul principal al simulării este familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor obținute de către elevii din învățământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.Rezultatele obținute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care acestea s-au desfășurat, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați”, a mai transmis Ministerul Educației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button