spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

În Negresti se va înfiinta un Centru Spitalicesc de Zi

- Advertisement -

SPITAL În urma închiderii spitalului orãsenesc, acum câteva luni de zile, peste 50.000 de locuitori din Negresti si comunele limitrofe au fost nevoiti sã batã drumul pânã la Vaslui pentru internarea în spital. Acum se va redeschide, în sediul fostului spital din Negresti, un centru spitalicesc de zi interdisciplinar, care va putea prelua urgentele. Pentru început, este vorba de trei cabinete, pediatrie, medicinã internã si ginecologie, cu un total de 16 paturi, în care bolnavilor li se vor face investigatii si stabili tratamentul necesar, fãrã a fi internati si pe timpul noptii.

La Negresti, în perioada imediat urmãtoare se va deschide un centru spitalicesc de zi interdisciplinar. Astfel, locuitorii orasului si din comunele limitrofe vor avea parte de asistentã medicalã fãrã a mai fi nevoie a se deplasa la Spitalul Judetean de Urgantã (SJU) Vaslui pentru a fi internati. Practic, este vorba de un ambulatoriu al SJU Vaslui, în care vor functiona trei cabinete, de pediatrie, medicinã internã si ginecologie, cu un total de 16 paturi, unde, practic, bolnavii se vor prezenta în vederea stabilirii unui diagnostic, li se vor face investigatii medicale, inclusiv radiografii, vor primi retete, dupã care, fie vor fi trimisi acasã în vederea tratamentului ambulatoriu, fie vor fi chemati a doua zi pentru investigatii suplimentare, fie, în cazurile mai grave, vor fi directionati cãtre SJU Vaslui. “Chiar astãzi, (ieri, miercuri 14 septembrie), am fost la Negresti pentru a vedea posibilitãtile pe care le oferã unitatea de acolo în vederea deschiderii acestui centru de zi. Personalul medical va fi asigurat prin redirijare din rândurile celor care au fost distribuiti la Vaslui, în urma închiderii spitalului din Negresti. Am fi dorit ca unitatea sã aibã minim 20 de paturi, dar se pare cã nu este posibil. Oricum, investitia necesarã pentru deschiderea acestui Centru Ambulatoriu de Zi este de circa 1,5 miliarde lei vechi, având în vedere cã mai trebuiesc fãcute unele îmbunãtãtiri, inclusiv trecerea centralei termice de pe combustibil lichid usor pe gaz metan. Cert este cã Centrul de Zi va functiona fãrã personalitate juridicã, în subordinea Spitalului Judetean Vaslui cel putin pe perioda în care se va face reabilitarea acestuia, dar noi sperãm ca acest centru sã fie permanent. S-a luat aceastã decizie în primul rând pentru ca locuitorii din zona Negresti sã nu mai fie nevoiti sã batã drumul la Vaslui, pe de o parte, dar si pentru decongestionarea activitãtii din cadrul SJU pe perioada reabilitãri. Cert este cã, în cel mai scurt timp posibil, locuitorii din acea zonã vor avea asigurate serviciile medicale primare si de specialitate, precum si cele de urgentã, servicii de care au fost privati în urma desfiintãrii, acum câteva luni, a unitãtii spitalicesti din Negresti”, a declarat dr. Lelia Croitoru, directorul medical al SJU Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.