Colegii britanici mi-au trimis un material teribil de îngrijorător deoarece conţine un semnal de alarmă repetitiv. Apărut ieri în City A.M., analizează ultimele date din ceea ce începe să fie o problemă reală, chiar cu caracter conflictual, încă una la număr, între UK şi foştii săi parteneri europeni.
Contextul, chiar dacă este prezentat extrem de parcimonios în presa noastră, este acela al crizei continue privind protocolul mereu disputat şi contestat privind Irlanda de Nord, existând perspectiva serioasă ca guvernul britanic să decidă ruperea acordului atât de sensibil şi negociat cu atât de mare greutate.
În paralel există alte multiple puncte de tensiune la fel de importante şi cu consecinţe economice vizibile, afectând existenţa a milioane şi milioane de oameni şi aducând şi mai mult ceaţă densă asupra îndeplinirii promisiunilor solemne de a menţine o predictibilitate, cel puţin la nivel de bun simţ, asupra a ceea ce înseamnă statutul cetăţenilor celor europeni şi din UK care trăiesc şi muncesc pe teritoriul celeilalte entităţi.
Ce se spune acum în materialul despre care vorbesc este o continuare pe care chiar o cred absolut îngrijorătoare a unui fenomen care ne izolează şi chiar ne stabilizează pe un loc infamant în raport cu ceilalţi cetăţeni din UE, aşa cum le este percepută situaţia de securitate de către onorabilii parteneri britanici: românii continuă să fie cetăţenii UE cărora li se refuză intrarea pe teritoriul UK de autorităţile competente. Este un semnal umilitor şi care, datorită caracterului de continuitate, poate să se răsfrângă (după părerea mea, deja se întâmplă acest lucru) asupra modului în care este perceput fluxul de căutători de muncă plecat din România, nu numai spre UK, în condiţii în care pieţele de muncă occidentale post-pandemie îşi schimbă profilul şi apetitul de angajare de străini, parţial şi pentru că, mai ales în statele din sud (Grecia, Italia, Spania) apar mari probleme legate de şomajul tinerilor.
Citeste mai mult: adev.ro/r5jeha
