spot_img
spot_img
1.1 C
Vaslui
03-feb.-2025

Creșele vor primi și nou-născuți și vor fi organizate pe grupe de vârstă

- Advertisement -
MODIFICĂRI… La creșe se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și 3 ani, dar odată cu adoptarea modificărilor din lege, vârsta copiilor care pot fi înscriși la creșă coboară până la cea a unui nou-născut.

SPRIJIN PENTRU MĂMICI… Parlamentul a adoptat săptămâna trecută modificări referitoare la modul cum sunt organizate și funcționează creșele. Înainte, la creșe se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și 3 ani. Odată cu adoptarea modificărilor din lege, vârsta copiilor care pot fi înscriși la creșă coboară până la cea a unui nou-născut. Ordonanța devenită lege astfel va merge la promulgare, la Cotroceni.

Totodată, se schimbă și împărțirea copiilor în grupe. Acum în grupa mică vor fi 7 copii în medie, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9. În grupa mijlocie vor fi 12 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 15. În grupa mare vor fi 12 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 20. Prin triplarea numărului de copii, de la 7 la 20, într-o grupă de creșă, cresc costurile pentru autorități.

Creșele de stat vor fi arondate grădinițelor cu program prelungit

Senatul României a adoptat o ordonanță de urgență care prevede trecerea creșelor din subordinea primăriilor în subordinea Ministerului Educației și transformarea acestor instituții din centre de îngrijire în unități de învățământ. În Vaslui, sunt patru creșe propuse pentru preluarea în anul școlar 2021-2022, iar una rămasă în administrarea autorității publice locale în acest an școlar. Senatorii au modificat forma aprobată de Guvern astfel încât toate creșele existente să devină acreditate „prin efectul legii”.”Prin OUG nr.100/2021 se prevede ca, începând cu anul școlar 2021-2022, creșele de stat să fie arondate unităților de învățământ preșcolar cu program prelungit, cu personalitate juridică, la solicitarea primăriilor, urmare a hotărârilor autorităților deliberative, prin decizia inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului București. Această decizie se comunică spre informare Ministerului Educației, în termen de 15 zile de la emitere”, a motivat, în plenul Senatului, Maria Manea, secretar de stat în Ministerul Educației. În plus, creșele de stat, particulare și confesionale care există în prezent, vor fi acreditate ca unități de învățământ din oficiu odată cu intrarea în vigoare a legii. Autoritățile administrației publice locale pot contribui la finanțarea acestora, în limita bugetului aprobat, inspectoratele urmând să asigure coordonarea metodologică a acestor creșe. Senatorul USR, Ștefan Pălărie, a arătat că centrele de îngrijire ale copiilor, „care aveau doar această conotație de îngrijire”, se mută în subordinea Ministerului Educației pentru a deveni unități de învățământ ante-preșcolar, „astfel încât copiii cu vârste între 0 și 3 ani să poată să se dezvolte și cognitiv-educațional, nu doar să poată să fie ținuți într-un regim de masă și somn după-amiază”.

Angajații din creșe vor trebui să facă anumite cursuri de formare până în anul 2025

Senatorul PSD, Liliana Sbîrnea, a precizat că proiectul a fost adoptat cu amendamente care dau posibilitatea mamelor să-și poată aduce copiii la grădiniță mult mai devreme decât era prevăzut inițial în ordonanță. „S-a venit cu amendamente care reușesc să facă posibil ca mamele să-și poată aduce copiii la grădiniță mult mai devreme decât era prevăzut inițial în ordonanță, de la 11 luni. Pentru că le-am creat posibilitatea să se întoarcă la muncă, să le creăm posibilitatea să-și lase copiii în siguranță. Este un lucru bun pe care l-am făcut, prin faptul că uniformizăm cumva educația copiilor, de la 0 la 6 ani, în instituții specializate cu oameni pregătiți să facă acest lucru, mă refer la educatorii puericultori. Totodată, am creat posibilitatea ca cei care lucrează acum în sistem să nu fie efectiv dați afară din sistem, ci să aibă o perioadă în care să-și poată completa studiile sau să se poată perfecționa”, a explicat Sbîrnea.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.