Garda de Mediu Vaslui, pe urma celor care poluează și aruncă gunoiul la întâmplare

Garda de Mediu Vaslui a înregistrat peste 200 de sesizări
La Garda de mediu Vaslui, în primele nouă luni ale acestui an, au fost înregistrate un număr total de 206 sesizări. Sesizările au vizat: desfășurare de activități fără autorizație de mediu, depozitare/eliminare necorespunzătoare a deșeurilor, abandonare deșeuri în locuri neautorizate, mirosuri dezagreabile generate de creșterea animalelor, evacuare ape uzate menajere direct în mediu, evacuare noxe sau pulberi în aer, zgomot, degradare spații verzi etc. Toate petițiile au fost soluționate în termenul legal, durata medie de rezolvare a unei petiții fiind de 7 zile. În acest context, Garda de Mediu Vaslui va acționa în perioada următoare pe mai multe direcții: monitorizarea zonelor sensibile din jurul centrelor urbane în care se abandonează deșeuri în special din demolări și construcții. În baza legislației de mediu și cu sprijinul Poliției Locale, se va proceda la sancționarea persoanelor care se debarasează în mod ilegal de deșeuri, iar complementar se va dispune confiscarea mijloacelor de transport utilizate la săvârșirea faptei. Totodată, se va proceda la verificarea agenților economici care au obligația de a avea contract de predare a deșeurilor menajere și reciclabile. Iată ce declara Gabriel Laic, comisar șef al Gărzii de Mediu Vaslui zilele trecute: „Vom monitoriza punctele de colectare a deșeurilor tip „ghena de gunoi” cu sprijinul autorităților locale și vom trece la sancționarea celor care depun altfel de deșeuri în afara celor menajere și reciclabile cum ar fi saci moloz, mobilier, piese auto dezafectate, deșeuri periculoase etc. De asemenea, vom asigura monitorizarea calității aerului înconjurător și dispunerea măsurilor legale față de cei care conduc la degradarea factorilor de mediu prin arderi de deșeuri. Legea 181/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile obligă la colectarea separată a resturilor vegetale”.
Poate se mai misca si ei seara , dupa ora 19…20 in zona nord pe la unitatea militara ,nu se pot deschide geamurile din cauza fumului .