
Maria Lupu are 54 de ani, iar în urmă cu 17 ani a venit pentru prima dată la racla cu moaștele Sfintei Parscheva de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Aceasta a venit să se roage pentru sănătate și liniște în familie, după ce soțul, cu care are și doi copii, a părăsit-o pentru o altă femeie. Maria Lupu s-a îmbolnăvit după ce a trecut prin această despărțire, iar de atunci vine an de an, tocmai din comuna Drăgănești, județul Tulcea, să se roage la sfintele moaște.
„Eu nu am venit niciodată de ziua Sfintei Parascheva, dar de câte ori am ieșit din spital, am trecut pe aici și m-am închinat. Veneam la spital la Iași pentru că voiam să văd ce am la cap, că am avut un necaz și am început să amețesc, pe fond nervos, de la supărare. Acum, sunt operată pe coloană și mă doare un picior de nu mai pot, până la genunchi. Când am venit prima dată la Iași, aveam 37 de ani, când mi-a fost rău la cap, chiar când m-am despărțit de soțul meu.
M-am îmbolnăvit după acest necaz, amețesc instant când mă supăr și nu pot dormi, totul e pe sistem nervos. Mă protejez cât pot. Acum mă rog pentru sănătatea mea, a copiilor și a nepoților. Am nepoți, iar una din fiice e din nou însărcinată. Am două fete și doi gineri, cu care mă înțeleg foarte bine. Soțul a plecat acum 17 ani cu amanta, iar de atunci sunt singură și mi-am pus în gând că nu îmi mai trebuie nimeni niciodată”, a declarat Maria Lupu. …https://www.bzi.ro/marturisirea-incredibila-a-unei-femei-venite-in-pelerinaj-la-moastele-sfintei-parascheva-fostul-sot-a-umplut-o-de-boli-venerice-maria-lupu-pentru-20-de-centimetri-de-scula-sa-tin-un-bou-intreg-4285516?utm_source=website&utm_medium=deschideri