DeschidereLocalUltima ora

Educație cu toalete în fundul curții, în șase școli din județul Vaslui (FOTO, VIDEO)

În mediul rural, mulți elevi sunt nevoiți să străbată curtea școlii prin frig, pentru a ajunge la toaletele pline de bacterii și microbi. (foto: Școala din Roșiești)

LIPSURI… Noul an școlar a început în format fizic, de două săptămâni, însă acest lucru nu reprezintă un motiv de bucurie pentru toți copiii. În mediul rural, mulți elevi sunt nevoiți să străbată curtea școlii prin frig, pentru a ajunge la toaletele pline de bacterii și microbi. Potrivit datelor oferite de Ministerul Educației, șase unități școlare din județul Vaslui nu dispun de grupuri sanitare conforme, în anul 2021. Vorbim despre Școala Gimnazială „N.Gh. Lupu”, comuna Arsura, Școala Gimnazială sat Doagele, comuna Dragomirești, Școala Gimnazială Nr.1, sat Ibănești, Liceul Tehnologic sat Puiești, Școala Gimnazială „Veniamin Costachi” sat Roșiești, dar și Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” sat Tăcuta, unde toaletele au rămas la fel ca pe vremea bunicilor.

Chiar dacă societatea a evoluat uimitor, în ultimele decenii, multe județe ale țării au rămas încă în urmă cu 100 de ani. Printre acestea se numără și județul Vaslui, care are încă șase unități școlare care nu dispun de grupuri sanitare conforme. Mai exact, Școala Gimnazială „N.Gh. Lupu”, comuna Arsura, Școala Gimnazială sat Doagele, comuna Dragomirești, Școala Gimnazială Nr.1 sat Ibănești, Liceul Tehnologic sat Puiești, comuna Puiești, Școala Gimnazială „Veniamin Costachi”, corp C2, sat Roșiești, comuna Roșiești, dar și Școala Gimnazială „Sfântul Andrei”, sat Tăcuta, comuna Tăcuta. Într-o vizită inopinată a echipei ziarului Vremea Nouă, reporterii au găsit, la Roșiești, o unitate școlară plină de contraste: un corp școlar modern, situat în fața incintei școlare, dar și două rânduri de WC-uri turcești, ascunse în fundul curții, în spatele corpului vechi.

Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul

Deși în exterior toaletele se chinuie să păstreze o aparentă igienă, fiind proaspăt-vopsite, în interior, WC-urile colcăie de microbi și bacterii. Totuși, directorul școlii susține că igienizarea grupurilor sanitare se face de două ori pe zi: o dată dimineața, iar a doua oară chiar la prânz, după ce elevii termină orele. Imaginile surprinse de reporteri au fost făcute după ora prânzului, după ce îngrijitorul ar fi trebuit să-și termine îndatoririle. Din WC-uri lipseau hârtia igienică și dezinfectantul, însă acestea ar fi fost „ridicate” după terminarea programului, pentru a le proteja de hoți. „Igienizarea toaletelor se face în mod normal imediat după terminarea programului. Dimineața se mai face o dată igienizarea. Avem suporturi de hârtie igienică, suporturi de dezinfectanți. Nu lăsăm după-amiaza nimic acolo pentru că nu avem pază. Am mai lăsat și au dispărut. Ca măsură de prevenire, le punem dimineața din nou”, a declarat directorul școlii, Onel Cristian. Directorul a fost șocat să afle că toaletele au fost găsite într-o asemenea stare. „După o zi, vă dați seama… Omul de serviciu vine la prânz…Este cu jumătate de normă. Vine dimineața și la prânz, după ce pleacă copiii. El vine, își începe activitatea. Acum, cine știe ce a apărut, dar el vine. Am încercat să facem și o igienizare. Toaletele sunt vopsite, sunt marcate pentru preșcolari, pentru cei cu dizabilități. Ce am putut, am făcut, dar în limitele care ne sunt impuse. Nu știu ce să spun, probabil era înainte de prânz”, a spus directorul.

„Va fi un program colosal, în valoare de peste 60 de milioane de lei vechi”

PROIECT… Deși școala dispune și de un corp modern, proiectul acestuia nu a fost prevăzut cu toalete în interior. Directorul Onel Cristian declară entuziast că vechiul corp al școlii a primit finanțare Europeană și că va fi modernizat în anii următori. Acesta va fi dotat și cu WC-uri demne de secolul 21. „Noi suntem favorizați oarecum deoarece la noi sunt două corpuri de clădiri: corpul nou și corpul vechi. Corpul vechi a primit finanțare prin Programul Operațional Regional (POR). A fost aprobat și va fi modernizat complet. Va fi un program colosal, în valoare de peste 60 de milioane de lei vechi. Va fi una dintre cele mai moderne școli din județ, în momentul în care va fi finalizată școala. În curând va fi scos la licitație proiectul. Va fi dotată cu tot ce trebuie: toalete în interior, teren de sport modern, parc interior, va fi extraordinar. Deocamdată avem toaletă doar în exterior. În corpul nou nu putem avea toaletă deoarece este făcut din material ușor, cu vată minerală la mijloc. Proiectul a fost prevăzut cu toaleta afară și este de pe timpul lui Adrian Năstase. Până se termină noul proiect nu mai putem solicita alte fonduri. Am cerut doar toalete mobile, care să fie poziționate lângă școală, dacă o vor aduce. Am avut suportul Consiliului Local, care ne-a susținut să avem toate materialele necesare: măști, dezinfectante. Avem tot ce trebuie pentru a traversa perioada aceasta grea. Suntem printre puținele școli care pot oferi elevilor zilnic măști”, a adăugat directorul. Acesta sugerează că investirea în toalete moderne, până la finalizarea POR, ar putea însemna bani cheltuiți „aiurea”, motiv pentru care ar putea intra în conflict cu Finanțele. „Nu putem investi mai mulți bani. Fiind cuprinsă școala în program, odată la doi ani ne vine un control financiar. Dacă eu modernizez mai mult decât elemente strict de igienă pot fi tras la răspundere. Vă dați seama că asta ne trebuie, să intrăm în conflict cu cei de la Finanțe, că am cheltuit banii aiurea”, a mai spus directorul.

2 comentarii

  1. Pai vreti sa se faca peste noapte ceea ce nu a facut PSD ….
    OM FI NOI IN UNIUNEA EUROPEANA DAR TOT MAI SANATOS ESTE „TRADITIONALUL ” Maninci sanatos si te .. racoresti in fundul gradinii ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button