Local

Profesor al Liceului cu Program Sportiv, transportat de urgență cu elicopterul la Iași

URGENȚĂ… Cadrele didactice ale Liceului cu Program Sportiv Vaslui au trecut prin clipe de groază, după ce un coleg de-al lor a suferit un preinfarct și a trebuit transportat de urgență la Iași, cu elicopterul, cu două zile în urmă. “Domnul profesor a suferit un preinfarct, după care care un infarct, din câte am înțeles, și a fost dus la Iași cu elicopterul. Domnul profesor era la școală, dar nu era în timpul orelor”, a declarat directorul adjunct al liceului, Ionuț Chiochiu. În acest moment, starea profesorului este una stabilă. ”Domnul profesor este internat la spitalul Parhon din Iași , se află la terapie intensiva iar starea dumnealui este stabilă”, a declarat directoarea liceului, Ramona Pavel. Din informațiile primite prin intermediul unei surse, bărbatul a fost preluat cu elicopterul, acum două zile. “A fost o solicitare pentru durere toracică, dus la spital cu ambulanța la spitalul din Vaslui, apoi a fost dus la Iași, la Cardiovasculară, cu elicopterul, după o solicitare. Diagnosticul ar fi sindrom coronarian acut”.

1 comentariu

Back to top button