BIOGRAFIE… S-au împlinit 76 de ani de la moartea marelui actor Constantin Tănase. Pe 29 august 1945 a încetat din viață, teatrul românesc pierzând prematur una dintre cele mai mari valori ale sale din toate timpurile. A susținut spectacole de teatru atât în tară, cât și în străinate, fiind adesea sarcastic la adresa politicii de stat. S-a lovit de cenzură, iar în 1945, odată cu invazia rușilor, a reușit să-i supere cu piesa “Davai ceas” (n.r. Dă ceasul), satiră vizavi de obiceiul rușilor de a percheziționa oamenii de bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri. Rușii l-au amenințat cu moartea și i-au interzis să mai joace piesa de teatru. Mai multe despre toate acestea, dar și despre copilăria pe care a trăit-o la Vaslui și prima piesă de teatru în care a jucat, citiți în rândurile următoare. La finalul articolului, vă invităm să citiți unul dintre cupletele sale, actual chiar și la 76 ani de la moartea actorului.
Constantin Tănase a fost unul dintre cei mai valoroși și talentați artiști ai României: actor de scenă și de vodevil, precum și cupletist. S-a născut pe 5 iulie 1880 în Vaslui, într-o familie modestă. “Viața de haz și de necaz a lui Constantin Tănase” a lui Nicolae Carandino conține detalii importante despre perioada copilăriei lui Tănase la Vaslui: “Alintat „Costică”, băiatul „tătuții” și al „mămuții”, acesta “s-a arătat de la început demn de tradițiile familiale în care se dezvolta. Singur la părinți era mai alintat și mai jucăuș decât copiii din vecinătate, dar nebuniile nu le făcea niciodată prea mari așa încât după săvârșire oamenii cu scaun la cap puteau de bine, de rău, să le îndrepte. Vara înota la ghiol cu băieții și trecea odată cu ei apa, legat de coada cailor sau prindea chiscari din nămolul de la fund, iar cum luciul prindea coajă, spre sărbători, o lua cu patina înainte cât vedea cu ochii și cât îl țineau puterile spre un necunoscut pe care ar fi vrut mai repede și mai adânc să-l pătrundă. A ajuns așa odată, până la Bârlad, străbătând înghețul și întunericul pierdut printre străini și înfricoșat de noaptea care creștea. S-a ascuns la gară printre tampoanele unui tren despre care aflase că pleacă la Vaslui. Conductorul, văzându-l mic, necăjit, fără parale, s-a apropiat să-i asculte povestea. “Cum ai ajuns tu pe aicea, mă?”. Iar Costică i-a mărturisit, cu nasul aplecat peste bărbie și cu lacrimile disperării pe față cum a plecat înainte fără să știe de ce, fără să știe încotro merge și încotro ajunge”.
Prima piesă de teatru jucată de Constantin Tănase a fost în curte, alături de prietenii de joacă. Intrare pe bază de “bumbi”
Prin anii copilăriei lui Tănase, Vasluiul nu era ocolit de artiști. Potrivit scrierilor lui Carandino „«Grădina Iacob» gemea de lume ori de câte ori cânta vestitul cupletist I.D. Ionescu „La vila regală” sau Vlădicescu Avântă, avântă barca ușoară ca rondonela de spumă zboară. Actorii se prezentau în fața publicului foarte eleganți, cu joben, cu mănuși albe, în frac și cu pelerină. Înainte de a impune prin arta lor, care covârșea posibilitățile de critică ale spectatorilor ei, aduceau în mizeria orașului provincial nuanțe de distincție și de frumoase maniere în care oricine se grăbea să recunoască o rază pierdută din strălucirea „Parisului” depărtat și feeric. Cu atât mai puternic și cu atât mai definitiv entuziasmul trezit în sufletul nevinovat al copiilor! Tănase le conducea „trupa”. Jucau din amintire, improvizând textul după cele ce văzuseră și auziseră cu o seară înainte. Așa au interpretat – în curtea lui Tănase – „Meșterul Manole”. A fost un prilej de fastuoasă montare. Toate cearceafurile, toate lăicerele mătușii Ilinca au fost utilizate în perfectarea decorului. Pe zidul – de pânză – o foiță îngustă roșie, simetric dispusă, înfățișa cărămida. Sforile de pe margini funcționau la timp ca să dea iluzia aproximativă a creșterii; în seara reprezentației atât de firești au părut elementele de decor și suspinurile nevestii lui Manole, încât biata coana Ilinca a plâns cu lacrimi cât pumnul de jalea copilei zidite de vie deși îl frânsese din bătaie, cu câteva ceasuri înainte, pe Costică din cauza jafului pe care îl făcuse în cearceafuri. Jucau în „Meșterul Manole” cei trei frați Gavrilești, Costică, Nicu și Jenică, Mitita Antoniu în rolul nevestei Iui Manole, Tănase în rolul meșterului și alții cu misiuni mai puțin însemnate. Spectacolele erau cu plată. La început se percepea pentru cele trei feluri de locuri, un bumb, doi bumbi sau trei bumbi; prețul locului de intrare urcându-se odată cu vârsta copiilor la cinci, zece și cinsprezece bani. S-a ajuns astfel la rețete totale de circa 60-70 bani care prilejuiau bătaie mare după spectacol, când suna ceasul împărțelii „frățești”.
La “Cărăbuș“, Tănase a lansat carierele a numeroși artiști
În 1919, Constantin Tănase a pus bazele trupei de teatru «Cărăbuș» în București, împreună cu care a creat o tradiție de teatru de cabaret/revistă pe parcursul următorilor 20 de ani. Însă ceea ce l-a consacrat în fața publicului este personajul căruia el i-a dat viață, și o voce puternică, acela al cetățeanului simplu, umil și necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat. Personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrățele, crizantemă la butonieră și bastonaș, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenția cenzurii. La “Cărăbus”, Tănase a lansat carierele a numerosi artiști, printre care Maria Tănase și Horia Șerbănescu. Însă vorbele și personajele pe care le interpreta pe scenă au supărat și ironizat pe mulți, așa se face că la sfârșitul anului 1937 rămâne în memoria celor care au trecut pe Calea Victoriei și a celor care au trăit acea perioadă drept anul celui mai mare incendiu din istoria revistei românești. În apropierea Crăciunului, Teatrul „Cărăbuș“ anunța premiera revistei „Poftă bună la Tănase”. Tocmai când Tănase se afla pe scenă și își recita cupletul „Ei, ai vrea?”, izbucnește incendiul. „Dezorientat, Tănase își mută privirea de la incidentul cu pricina spre sală și, străduindu-se cu vizibile eforturi, să-și păstreze cumpătul, încerca să continue cupletul. Dar, pe neașteptate, învăluit de un nor de fum, năvăli spre rampă Puiu Maximilian, actor și co-autor al revistei. Îmbrăcat într-un frac alb imaculat, cu fața congestionată de spaimă, dar căutând să-și păstreze calmul, el rosti fraza cutremurătoare: „Evacuați, vă rog, teatrul. Arde scena!”. Într-o atmosfera de panică, Tănase rămăsese pietrificat, cu mâinile atârnându-i pe lângă trup. Găsise totuși puterea să strige de pe scenă „Nu vă alarmați, fraților, stingem noi focul…”. Nu l-a stins el, ci pompierii sosiți în grabă ca la un spectacol sinistru. Artiștii dârdâiau pe stradă, trecătorii priveau uimiți. Accident sau mână criminală?”, scrie George Mihalache.
Tănase… Ucis de Armata Roșie?
Într-una din serile în care Constantin Tănase relaționa cu spectatorii, a satirizat pasiunea ostașilor sovietici pentru ceasuri de orice fel. Acestia îi jefuiau pe oameni în plină stradă, ziua în amiaza mare, somând victimele: „Davai ceas!” (Dă-mi ceasul). Iată celebrul monolog compus de Tănase pe această temă: “De la Nistru pân’ la Don / Davai ceas, davai palton / Davai ceas, davai mosie /Harașo tovărășie!”. După spectacol, generalii sovietici l-au amenințat pe celebrul actor spunându-i să aibă grijă cu ceea ce scrie, ce face și ce spune, deoarece s-ar putea ca ziua următoare să nu mai apară și i-a ordonat să nu mai joace în piesă. A doua zi, Constantin Tănase a venit îmbrăcat doar într-un pardesiu imens, cu mânecile căptușite de sus până jos cu ceasuri de mână. Publicul îl aplauda frenetic, deși acesta nu spusese nimic. La un moment dat, și-a deschis pardesiul și a scos un ceas cu pendul. A arătat spre ceas și a spus doar atât: “El TIC, eu TAC…”. A doua zi, actorul nu a mai apărut pe scenă, urmând ca două zile mai târziu să fie găsit mort. Și misterul morții lui Constantin Tănase a rămas încă neelucidat până în acest moment. Există zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roșie invadatoare și s-ar crede că moartea i s-a tras din curajul de a spune lucrurilor pe nume. Nepotul actorului, Tănase Radu Alexandru, a oferit o versiune care pare mai plauzibilă: blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi, aplicat în urma unei infecții faringiene survenită datorită consumului unei halbe de bere rece într-o zi călduroasă de vară.
Teatrul lui Tănase era adesea politic și avangardist
Iată câteva versuri reprezentative dintr-un cântec:
„Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut:
Sus cutare! Jos cutare!
Și cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat, cum am știut,
S-avem nouă guvernare,
Și cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie,
Și cu asta ce-am făcut?
Ia corupția amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Și cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câștiga o pâine,
Mulți o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin țări străine,
Și cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Și cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Și cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete,
Și cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!
E sloganul cunoscut;
Iarăși am votat ca proștii,
Și cu asta ce-am făcut?”
