Ministrul Muncii consideră că este „dramatic” faptul că în 2021 sunt mai mulţi copii născuţi în străinătate din părinţi români decât au venit pe lume în România. Diaspora românească a ajuns a cincea cea mai mare din lume și a șasea din țările OECD, arată un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Pentru că s-a ajuns la situaţia în care sunt mai mulţi copii români născuţi în străinătate, Raluca Turcan vrea autorităţile sunt obligate să ia măsuri pentru a-i aduce pe cetăţenii români înapoi în ţară.
„Există cifre, însă, ca urmare a liberei circulaţii a persoanelor în spaţiul european este foarte riscant să spui această este cifra. Da, avem cifre care ne spun câţi lucrători sunt în Germania, în Spania, în Italia şi în alte ţări, există o estimare de aproximativ între 600.000 şi 800.000, dar ca principiu nu vă pot garanta că aceasta este cifra exactă. Ceea ce este foarte mult”, a declarat, marţi, Raluca Turcan, despre românii plecaţi la muncă în străinătate în 2021.
Ministrul Muncii a subliniat că în 2021 s-au născut mai mulţi copii în străinătate din părinţi români decât în ţară.
„Am avut deplasări în străinătate, ultima deplasare pe care am avut-o a fost în Spania şi acolo deja sunt comunităţi de români decise să rămână în Spania, au copiii deja incluşi în sistemul de educaţie. Cea mai apropiată perspectivă pe care ei o au de a se întoarce în România este la pensie. Lucru care ar trebui să ne dea foarte mult de gândit şi pentru prima dată anul acesta avem mai mulţi copii născuţi în străinătate decât în ţară. Ceea ce pentru noi este dramatic. Şi atunci obligaţi moral în fiecare zi să tragem, să aducem românii în ţară. Sunt familii sparte, sunt comunităţi pur şi simplu dezmembrate pentru că mare parte dintre locuitorii de acolo au ales să lucreze în străinătate”, a explicat ministrul Muncii, conform News.ro. …https://www.romaniatv.net/sunt-mai-multi-copii-romani-nascuti-in-strainatate-decat-in-tara-in-2021-raluca-turcan-este-dramatic_5679408.html