Admitere la Medicină pentru a fi moașă: „Cineva trebuie să fie alături de mamele care nasc, nu să țipe la ele”

În România există cam 500 de moașe cu drept de liberă practică, însă am avea nevoie de vreo 12.000, spune Irina Mateescu, moașă cu zece ani de experiență. Libertatea a vorbit cu ea și cu două femei care au dat anul acesta admitere.
Câteva zeci de părinți, bunici și prieteni așteaptă pe cineva, la 10.15, în fața Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, unde s-a dat admitere la specializările Facultății de Moașe și Asistență Medicală. Unii se plimbă cu mâinile la spate, alții butonează telefoanele mobile. Un băiat în tricou polo roșu face ture pe trotuarul încins. Una dintre cele 16 candidate pentru secția de moașe iese valvârtej cu ghiozdanul atârnat de umăr și se oprește abia în brațele prietenului ei. Începe să plângă. După examen, candidații și-au aflat punctajul, însă rezultatele și clasamentul le vor primi zilele următoare. Fata crede că va fi respinsă și preferă să nu vorbească cu presa. Sunt 15 locuri la moașe, 7,8% din totalul pentru toate specializările.
Citeşte întreaga ştire: Admitere la Medicină pentru a fi moașă: „Cineva trebuie să fie alături de mamele care nasc, nu să țipe la ele”