spot_img
spot_img
0.4 C
Vaslui
03-dec.-2024
spot_img

Povestea unui medic român în Italia: „Dacă m-aș muta înapoi în țară, aș avea satisfacția că lucrez pentru ai mei”

- Advertisement -

Un român, medic specialist în Terapie Intensivă în Italia, unde a studiat și a făcut rezidențiatul, povestește cum s-a integrat în sistemul sanitar italian și cum a fost pentru el să lucreze în prima linie în timpul pandemiei. O treime dintre medicii români și dintre cei care au studiat în România au emigrat și în prezent lucrează ca medici în străinătate, arată un raport din 2020 al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

2.173 de medici, stomatologi și farmaciști din România au solicitat în 2020 eliberarea de certificate de conformitate, de care au nevoie ca să profeseze în afara țării, potrivit datelor obținute de HotNews.ro. Chiar dacă nu toți medicii care au solicitat certificatele au plecat din România, această cifră arată intenția lor de a emigra.   „Medici solidari” Medicul Florin Puflea, 43 de ani, este o personalitate în comunitatea românească din regiunea Veneto, Italia, și am auzit multe despre el înainte să-l cunoaștem la Spitalul P. Pederzoli din Peschiera del Garda, unde lucrează. Florin e medic specialist în Terapie Intensivă și a fost în prima linie în timpul pandemiei.
Citeşte întreaga ştire: Povestea unui medic român în Italia: „Dacă m-aș muta înapoi în țară, aș avea satisfacția că lucrez pentru ai mei”

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.