Sarmale reprezintă un fel de mâncare ce nu lipsește pe mesele de Sărbătoare ale românilor, iar gustul unic al acestui preparat îți aduce aminte de copilărie, când mergeai de sărăbători la bunica. Rețeta de sarmale ca la bunica nu trebuie să lipsească din lista oricărei gospodine.
Rețetă sarmale ca la bunica: Ingredientele unui gust fantastic
Bunica făcea sarmalele folosind varză murată, pusă la butoi chiar de ea. Dacă varza era prea acră, o trecea frunză cu frunză prin apă rece. Frunzele mici din centru, bunica le punea la fundul oalei și de-asupa, dup ăce punea sarmalele.
Când vine vorba despre carnea pentru sarmale, bunica folosea carne de porc mai grasă, pentru a face sarmaua mai fragedă, dar în compoziție punea și carne de vită. De obicei, folosea pulpă cu grăsime, spată și piept de porc pe care o amesteca cu carne de vită și le toca împreună.
Orezul și ceapa folosită la orezul din sarmale nu trebuia să depășească a zecea parte din compoziție. Adică la un kilogram de carne punea 100 g de orez. Înainte de a le pune în compoziție, bunica le călea câteva minute cu puțin ulei.
Cât privește condimentele, bunica punea doar sare, piper și roșii în bulion.