spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Aproape 90% din totalul absolvenților județului Vaslui s-au înscris în prima sesiune a examenului de Bacalaureat

- Advertisement -
DECIZIE… Anul acesta nu va fi organizată o sesiune specială pentru elevii aflați în carantină, potrivit unui anunț făcut de ministrul Educației.

ÎNSCRIȘI… Pe 4 iunie 2021 s-au încheiat cursurile pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a și s-a finalizat înscrierea la examenul național de bacalaureat 2021, sesiunea iunie-iulie. Astfel, în județul Vaslui s-au înscris 2843 de elevi, dintre care 2544 din promoția curentă, iar 299 din serii anterioare, potrivit datelor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui. Așadar, procentajul celor înscriși la nivelul județului Vaslui este de 88,24%, mai mare decât media pe țară, care este de doar 60%. Prima probă a acestui examen al maturității va fi cea scrisă la Limba română și va avea loc la data de 28 iunie. Cei care din varii motive nu s-au putut înscrie în prima etapă se vor putea înscrie în cea de a doua sesiune de Bac în intervalul 19 – 26 iulie.

Anul școlar 2020-2021 a fost unul al incertitudinii în contextul pandemic, mai ales pentru elevii din anii terminali. Aceștia au avut mari emoții în ceea ce privește susținerea examenelor de la final de an, ținând cont de situația epidemiologică actuală. În județul Vaslui, 2843 de elevi s-au înscris la prima etapă a examenului de Bacalaureat, care va începe la sfârșitul lunii iunie. Procentajul celor înscriși este 88,24%, fiind unul de apreciat, ținând cont de situația generală la nivelul întregii țări. Probele examenului de Bacalaureat 2021 se vor susține cu prezență fizică și se vor desfășura conform calendarului stabilit în toamna anului trecut. Bacalaureatul va fi organizat în două sesiuni: prima va fi în această vară, iar la toamnă a doua sesiune, care este dedicată elevilor care nu au obținut o medie de trecere în prima sesiune. Din păcate, anul acesta nu va fi organizată o sesiune specială pentru elevii aflați în carantină, potrivit unui anunț făcut de ministrul Educației. De asemenea, elevii vor sări peste probele de competențe,  acestea vor fi echivalate, la fel cum s-a procedat și anul trecut, iar probele scrise se vor  susține cu prezență fizică, începând cu 28 iunie. Reamintim că afișarea rezultatelor va vea loc pe 5 iulie, până la ora 12:00, iar depunerea contestațiilor se va putea face până la ora 18:00, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 9 iulie. Ca în anii trecuți, elevii nu au voie să intre în sala de examen cu: telefoane mobile, căști, mijloace electronice de calcul sau de comunicare, ghiozdane, rucsace, sacoșe, poșete, manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne, lucrări ale altor candidați sau orice tip de document ce ar putea fi folosit pentru rezolvarea subiectelor. Toate aceste obiecte vor fi păstrate, până la finalizarea probei, în sala special stabilită în acest scop de comisia de bacalaureat. Cei care refuză predarea obiectelor nu vor fi primiți în examen.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.