Legile pe Măsura HoReCa vor fi promulgate joi sau vineri, iar Ministerul Economiei are pregătite normele secundare de aplicare a Măsurii, care sunt deja publice, în dezbatere, a declarat joi ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui. Potrivit sursei citate, pentru Măsura privind spijinul acordat HoReCa, aceasta era gândită ca fiind o diferenţă din cifra de afaceri, era certificată de un bilanţ şi documente contabile, care se depun până pe 25 mai. „În secunda aceasta aşteptăm şi am veşti că azi sau mâine vor fi promulgate legile din Parlament pe Măsura HoReCa. Noi avem pregătite normele secundare de aplicare a Măsurii, sunt deja în transparenţă (transparenţă decizională, în dezbatere publică, n.r.) şi sunt în concordanţă cu legea aferentă care va veni, care aşteaptă promulgarea. Nu putem să dăm normele de aplicare înainte să fie promulgată legea. Imediat cum avem promulgarea legii, dăm şi normele de implementare secundare. Singura partela care trebuie să lucrăm este partea de aplicaţie cu STS-ul, unde suntem în testarea. Zilele acestea se face testarea, s-a făcut şi săptămâna trecută, e un proces, descoperim bug-urile, dar lucrurile merg bine”,a transmis ministrul, potrivit News.ro. „Debirocratizarea este un mijloc foarte bun şi o problemă adevărată în România, în sensul că sunt foarte multe întreprinderi chinuite de această brocraţie. Noi am avut şi ducem o luptă pentru a uşura cât mai mult viaţa oamenilor. (…) Deocamdată, prioritatea noastră este să finanţăm ce s-a dat în trecut. Din păcate, în trecut au fost nişte măsuri care au fost date fără acoperire şi cred că cel mai bun lucru pe care putem să îl facem este să găsim banii pentru acele lucruri. Exact asta facem, şi pentru Start Up Nation, din 2018, încă avem datorii. Trebuie să ne ţinem de angajamente, chiar dacă nu am fost fanul acestui program, nu contează, contează faptul că avem un angajament pe care trebuie să îl onorăm”, a declarat ministrul Economiei, Claudiu Năsui.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.