UNDĂ VERDE… Guvernul Cîțu a adoptat legea care prevede interzicerea cumulului pensie-salariu pentru angajații la stat. Proiectul de lege merge în Parlament în procedură de urgență, a anunțat premierul.
„Am aprobat proiectul de lege privind unele măsuri pentru persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare. Este un proiect de lege care merge în Parlament în procedură de urgență și care elimină cumulul de pensie cu salariul la stat și prevede creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani”, a anunțat premierul. În ceea ce privește avizul negativ pronunțat asupra legii de către Consiliul Legislativ, premierul a spus: „Este un aviz opțional, l-am luat în considerare. Mergem în Parlament, care este forul suprem legislativ. Considerăm că forma adoptată azi este cea mai bună”.
Ce prevede proiectul de lege
Conform documentului, este interzis cumulul între pensie și salariu pentru cei care lucrează la stat, iar angajații care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție și care îndeplinesc condițiile de pensionare pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. „Persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție, după caz, și care îndeplinesc condițiile de pensionare, pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cererea privind continuarea activității se depune la unitatea angajatoare, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare. Persoanele care continuă activitatea pot solicita înscrierea la pensie și anterior împlinirii vârstei de 70 de ani. Cererea de încetare a activității în vederea pensionării se depune la unitatea angajatoare cu 60 de zile calendaristice înainte de data de la care persoana solicită pensionarea”, se arată în proiectul de lege.
Toti pensionarii nesimtiti, mai lucreaza pentru asi întreține familia compusă din , curve și drogati, alții mai au și amantă dar vor renunta și se vor apuca de caputa.
Dacă legea intra in vigoare Chelaru devine dublu pensionar, are loc la CAR, și unul la Ecaterina, are de unde alege.
Multumim domnului Chelaru că nea pus la dispoziție mașină de serviciu pentru a ne duce și aduce de la serviciu.
Nu suntem deacord cu legea.
Futuvan gît de curve, iati supto sau îl pupat în cur pe Chelaru.
Afaraaaa cuuu milițienii, chelaru a violat copii sa se ducă la pensi de inculpat care nu o merita un pușcăriaș psihopat
Livita pensie de militian de 7000 de lei,angajat la primaria vaslui cu salariu de 5000,vezi declaratia de avere,
Niște penali, Chelaru, un condamnat la conducerea unei instituții publice sa conducă. Jegoșul de Chelaru dute la pensia ta milițianul…
Trimiteți milițienii ăștia acasă,bravooo… o lege care face dreptate între bugetar.furia din banul public. Afara cu milițienii.
Chelaru,sa se ducă ca nu se mai satura de bani, un psihopat, ce fac bețivi și gasca lui când pleacă.
Să se ducă la părăsit cu ziua handicapatul de Chelaru, sau are draci în cît, poate îl ia draci.
Da de milițienii Chelaru și Iosopescu, de ce nu spuneti niște dobitoci formați în școlile de miliție, unul nu se mai satură e ca un porc și altul e uscat de aldreacu ce e!
Normalitatea ni se pare lovitura grea? Lovitura grea e pentru o mamă care muncește din zi în noapte și nu are pentru copii. Borfasii care vor să sugă la amândoi sânii odată să le fie rușine.
Să se ducă, să rămînă cîți am angajat eu, niște prosti care se acoperă în hîrtii că așa i-a învățat la miliție, degeaba ne tehnologizam ca ei fac munti de hîrtie pentru nimic.
Ce tehnologie, tot in epoca de piatra suntem. Daca ne tehnologizam 60% din plimbatorii de hirtii ar disparea iar asta nu se poate.