Israelul susţine că a purtat primul război susţinut de inteligenţă artificială contra grupărilor militante din Gaza, Hamas şi Jihadul Islamic, în cele 11 zile de conflict, şi că operaţiunea a ucis peste 100 de terorişti între care şi comandanţi superiori ai acestor organizaţii. De partea cealaltă, Hamas spune că doar o mică parte din reţeaua sa de tuneluri a fost afectată de raidurile aeriene ale Israelului, relatează Jerusalem Post. Armata israeliană a numit primul război purtat cu ajutorul inteligenţei artificiale Operaţiunea Gardienii Zidurilor. „Pentru prima dată, inteligenţa artificială a fost o componentă-cheie şi un multiplicator de putere în lupta noastră cu inamicul. Este prima campanie de acest gen a Forţele Armate Israeliene. Am implementat noi metode de operaţii şi ne-am folosit de progresele tehnologice care au multiplicat puterea tuturor forţelor armate”, a explicat un ofiţer superior al unităţilor de informaţii din Forţele Armate Israeliene. Armata israeliană a dezvoltat o platformă de inteligenţă artificială avansată care centralizează toate datele despre grupările teroriste din Fâşia Gaza, şi, pe baza acestui sistem, au fost analizate şi extrase informaţii pentru operaţiuni, scrie Jerusalem Post. Unitatea 8200, o unitate de elită a Corpurilor de informaţii, a creat algoritmi pentru programe precum „Alchimistul”, „Gospel” şi „Înţelepciunea Adâncă” cu ajutorul cărora armata israeliană şi-a creat ţinte precise de lovit. De pildă, Gospel s-a folosit de recomandările AI pentru a informa efectivele din divizia de cercetare a informaţiilor militare care, pe baza lor, au generat obiective pentru forţele armate implicate în raidurile aeriene. „Pentru prima dată a fost creat un centru multidisciplinar de generare a sute de obiective relevante pentru desfăşurarea luptei, astfel încât armata să continue lupta atâta timp cât e necesar corespunzător a noi şi noi ţinte”, a adăugat ofiţerul superior citat de JP.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.