INIȚIATIVĂ… Primăria Vaslui pregătește un program social pentru oamenii nevoiași. Se numește “Vasluieni pentru Vasluieni” și constă în amplasarea a trei containere cu haine și încălțăminte în zonele cel mai intens circulate din oraș. Obiectele de îmbrăcăminte în stare bună vor fi curățate și dezinfectate, iar cele care nu mai pot fi folosite vor fi reciclate. Pentru implementarea acestui proiect, Primăria Vaslui va încheia un acord de parteneriat cu Goscom SA, care va fi dezbătut și supus votului în ședința de Consiliu Local de joi, 27 mai.
Potrivit raportului de specialitate anexat proiectului de hotărâre, programul social “Vasluieni pentru Vasluieni”și-a propus să dezvolte și să diversifice serviciilor de natură socială, în funcție de nevoile identificate, precum și promovarea unor atitudini și comportamente de solidaritate socială. De asemenea, și-a propus să colecteze obiecte de îmbrăcăminte în trei containere cu o capacitate utilă de capacitatea utilă de 1653 litri, amplasate în zone intens circulate, în mod regulat, și să asigure reciclarea hainelor distruse care nu mai pot fi folosite și donate, în conformitate cu prevederile legale privind reciclarea materialelor textile.
Costurile de implementare a programului, suportate din bugetul Direcției de Asistență socială Vaslui
Programul are la bază două dimensiuni: “o dimensiunea socială ce constă în donații materiale și acordarea unor servicii sociale primare pentru persoanele vulnerabile și expuse riscului de excluziune socială, cum ar fi familiile cu mulți copii, vârstnici aflați în dificultate, persoanele cu dizabilități etc,și o dimensiune ecologică, respectiv hainele și alte produse textile colectate care prezintă un grad ridicat de uzură și nu pot fi donate sau refolosite în proiectele sociale să fie fi reciclate. Pentru implementarea acestui program social este necesară încheierea unui protocol de colaborare cu o instituție care să poată executa în concret operațiunile de administrare a containerelor de colectare a hainelor, achiziționate de către Direcția de Asistență Socială Vaslui, de curățare, dezinfecție și dezinsecție a obiectelor de îmbrăcăminte, așa după cum aceste operațiuni sunt reglementate de către legislația în vigoare.Beneficiarii direcți ai acestui program social vor fi persoanele vulnerabile și expuse riscului de excluziune socială care domiciliază pe raza municipiului Vaslui.Costurile de implementare a acestui program social constau în costurile legate colectarea, curățarea, dezinfecția și dezinsecția, ambalarea și transportul obiectelor de îmbrăcăminte și vor fi suportate din bugetul Direcției de Asistență socială Vaslui”, se arată în raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre.
Industriile îmbrăcămintei și a încălțămintei emit împreună 8% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global
Programul de colectare a hainelor este o inițiativă globală prin care sunt ajutați oamenii nevoiași. Potrivit Green Report, industria de fashion este al doilea cel mai mare consumator de apă la nivel global, fiind și o sursă semnificativă de poluare. “Necesită multă energie electrică pentru creșterea materiilor prime și producerea țesăturilor, folosind numeroase substanțe chimice periculoase în procesul de fabricație. O cantitate disproporționată de pesticide este folosită în cultivarea bumbacului. Hainele din fibre sintetice sunt una dintre principalele surse de microplastic care poluează oceanele.În prezent, un cumpărător obișnuit cumpără cu 60% mai multe haine decât acum două decenii, însă durata lor de viață este de două ori mai scurtă.Conform ClimateWorks Foundation și Quantis, industriile îmbrăcămintei și a încălțămintei emit împreună 8% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global, iar fără schimbări majore impactul asupra climei ar putea crește cu 49% până în 2030. În fiecare secundă, un camion de textile este aruncat la groapa de gunoi sau incinerat. O soluție la aceste probleme este ca hainele să aibă o durată cât mai lungă de viață, fiind inclusiv oferite de la o persoană la alta”, explică Green Report.
Mie mi se pare o idee buna, cu excepția implicării Goscom.
Cu plăti si treburi deja devine o afacere, nu mai are nici o treaba cu ideea de ajutor social
Mai preferabil ar fi sa se ocupe vreun ONG, exclus cele religioase.
Modalitati de spalare de bani… frumos ! M**E Domnu` Primar !
Vrajeala. Containerele sunt deja facute.
Astept cu nerabdare sa vad inca o mizerie specifica tarilor din lumea a 3-a.
Astia de la Primarie chiar is tolomaci.
Aha! Iar ies cioarele, ciuma, la ciugulit.
cretini. Pardon, Cretini !