GRAV… O șoferiță neatentă a intrat cu mașina într-un cap de pod, de pe raza comunei Oltenești, iar cei doi copii ai ei, cu care se afla în vehicul – unul de 2 ani și altul de 7 ani, au suferit răni, în urma accidentului. Femeia le-a spus cadrelor medicale și polițiștilor, sosiți în scurt timp la fața locului, că motivul accidentului a fost acela că, pentru o clipă, privirea i-a fost “furată” de aspectul pensiunii construite în zonă. Nici nu și-a dat seama, a spus femeia, când a intrat într-un cap de pod, iar vehiculul s-a răsturnat. Viața șoferiței, dar și a celor doi copii cu care era în mașină a fost pusă în pericol. “Copiii au fost preluați și transportați la Spitalul din Vaslui”, au spus reprezentații SAJ. Polițiștii fac cercetări în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Curios !
Chiar nu stiati ca șoferița in cauza e preoteasa (si nu numai ) la Cretesti si ,culmea,era foarte familiarizata cu pensiunea de la Oltenesti !
Se circula din ce in ce mai greu. Motive sunt multe-lipsa soselelor, autostrazilor, numarul mare de masini…si nu in ultimul rand pentru ca 40% din soferi sunt femei…
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Curios !
Chiar nu stiati ca șoferița in cauza e preoteasa (si nu numai ) la Cretesti si ,culmea,era foarte familiarizata cu pensiunea de la Oltenesti !
Nu e voie! Dacă I scrie pe toaca?
Se circula din ce in ce mai greu. Motive sunt multe-lipsa soselelor, autostrazilor, numarul mare de masini…si nu in ultimul rand pentru ca 40% din soferi sunt femei…
De vina sunt dobitocii ce nu stiu sa conducă! Dar …pardon ,nu sunt ei vinovati ci criminalii ce le au dat permis de conducere!
Corect 🙂
Trebuie autostrada la Oltenești