Scandal între autorităţi la Ploieşti din cauza agenţilor care „fentează” turele de noapte fiindcă „le creşte tensiunea după ora 15.00”

Poliţişti cărora „le creşte tensiunea după ora 15.00”
„Am ieşit noapte de noapte pe străzi să verific ce se înâmplă şi nu am dat de nicio patrulă a Poliţiei Locale. Am mers pe jos pe mijlocul bulevardului zeci de minute şi nimeni nu mi-a zis nimic. Nu mi s-a părut normal şi am mers să aflu ce se întâmplă de nu sunt poliţiştii locali pe stradă. Aşa am aflat că dintre cei 220 de angajaţi ai Poliţiei Locale Ploieşti, aproximativ 60 dintre ei au recomandare medicală să nu facă serviciu de noapte”, a declarat, pentru „Adevărul”, Andrei Volosevici. Acesta a precizat că dintre cei 60 de poliţişti ”cărora le creşte tensiunea după ora 15.00”, zece fac parte din structurile de ordine publică, iar unul lucrează la dispecerat. Pentru a verifica în ce măsură actele medicale care îi scutesc pe poliţiltii locali de tura de noapte au fost obţinute în mod justificat, primarul Ploieştiului a cerut controale din partea Casei de Asigurări de Sănătate Prahova şi Inspectoratului Teritorial de Muncă. În plus, în perioada imediat următoare, poliţiştii locali din Ploieşti urmează să fie dotaţi cu camere de luat vederi de tip body cam special pentru a se înlătura suspiciunea că patrulele îşi permit pauze mult prea lungi şi evită zonele ”fierbinţi” din oraş. Primarul Andrei Volosevici a declarat că va scoate la concurs posturile disponibile de la Poliţia Locală din Ploieşti pentru a aduce în sistem tineri care pot lucra şi în schimbul al doilea, dar şi să participe la turele de noapte.
”Faceţi dumneavoastră ordine publică cu poliţisti de 65 de ani”
De partea cealaltă, Adrian Vaida, directorul Poliţiei Locale Ploieşti, aflat în prezent în perioada de preaviz, recunoaşte problemele din instituţia pe care o conduce, dar totdată a precizat că situaţia a fost prezentată public în mod eronat.
Citeste mai mult: adev.ro/qsw367