Bărbatul spune că a fost „văduvit“ de posibilitatea de a depune biletul cu care ar fi dat lovitura vieţii la Loterie pentru că agenţia s-a închis cu 10 minute mai devreme decât ar fi trebuit. Un ieşean a dat în judecată Loteria Naţională pentru câştigul pe care ar fi putut să-l aibă dacă juca. Bărbatul a cerut plata a 2.185.420 de lei, valoarea reportului la categoria I, susţinând că fix numerele care au ieşit câştigătoare le-ar fi jucat şi el, dar a fost împiedicat să o facă. Potrivit presei locale, în 2017, B.M.Z. se îndrepta spre locul de muncă. La ora 15.50, s-a oprit la o unitate a Loteriei pentru a-şi cumpăra un bilet. A fost însă refuzat, pe motiv că jocul s-ar fi închis deja, de la Bucureşti. Astfel, bărbatul s-a grăbit spre o altă unitate, la care însă a ajuns abia la 16.03, atunci când jocul se închisese deja. Punctul culminant ar fi avut loc a doua zi, după spusele ieşeanului, atunci când a avut surpriza să constate că ieşiseră câştigătoare fix numerele pe care ar fi dorit să le joace. În răspunsul dat la solicitarea judecătorilor, Loteria Naţională a precizat că în ziua respectivă jocul se închisese la ora 15.55. Adică după ce a fost refuzat la prima agenţie. Decizia finală a magistraţilor s-a bazat pe lipsa unei probe că B.M.Z. chiar a vrut să joace numerele câştigătoare. „Martorul C.C. a arătat instanţei că juca împreună cu reclamantul, dar nu ştia ce numere urma să joace acesta; abia a doua zi, la serviciu, cei doi au verificat numerele şi martorul a constatat că reclamantul avea notate pe biletul său chiar numerele ieşite câştigătoare. Nu există nicio certitudine că numerele pe care le-a văzut martorul erau aceleaşi cu cele scrise pe hârtia pe care reclamantul ar fi avut-o cu el în agenţie. De asemenea, nu se poate stabili dacă reclamantul ar fi trecut pe biletul de joc numerele întocmai cum le-ar fi avut notate“, au argumentat judecătorii decizia de respingere ca neîntemeiată a cererii lui B.M.Z, notează Ziarul de Iaşi.
Sentinţa Tribunalului a fost atacată de B.M.Z., cazul intrând pe rolul Curţii de Apel.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.