ADEVÃR BIBLIC…Preasfintitul Pãrinte Episcop Ignatie a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfintite la Catedrala Episcopalã din Husi, iar în cuvântul sãu a vorbit despre smerenie. Preasfintia Sa a vorbit despre virtutea smereniei pe care perioada Postului ne îndeamnã sã o dobândim, precum si despre opusul acesteia, pãrerea de sine.
Perioada Postului Mare, prin slujbe si prin îndemnul la pocãintã, ne invitã sã ne deprindem într-o virtute, cardinalã pentru orice crestin, smerenia.
„De altfel, de fiecare datã când rostim Psalmul 50, noi îi cerem lui Dumnezeu sã ne dea o <<inimã smeritã pe care Domnul nu o va urgisi>> – nu o va pedepsi. Sfântul Grigorie Sinaitul ne dã o povatã prin care putem, dacã vom tine cont de ea, sã dobândim smerenia cea adevãratã. <<Nimic nu face asa de mult inima zdrobitã si sufletul smerit ca singurãtatea întru cunostintã si tãcerea despre toate>>, spune Sfântul Grigorie Sinaitul, pe care îl sãrbãtorim astãzi, 5 aprilie. Este un îndemn paradoxal, pentru cã foarte multã lume fuge de singurãtate, fiind asociatã cu deprimarea. Din nefericire, nici cãlugãrii nu mai iubesc singurãtatea, au nevoie sã fie înconjurati de oameni, care sã le dea sentimentul cã nu sunt singuri. Nu mai vorbim de perioada de pandemie, când, din motive de sigurantã medicalã, am fost sfãtuiti sã stãm mai mult în casele noastre. Pentru multi a fost foarte greu de dus acest îndemn la singurãtate. Sfântul Grigorie Sinaitul ne spune cã doar singurãtatea <<întru cunostintã>> – corespondentul acestui termen este <<întru responsabilitate>>, <<întru asumare>>. Aceastã singurãtate, dupã care noi ar trebui sã tânjim, ne poate crea mediul prielnic pentru a cîstiga o inimã smeritã. La fel si <<tãcerea întru toate>>. Nu este vorba de tãcerea din singurãtate, ci tãcerea pe care ar trebui sã o învãtãm când suntem în rumoarea si zgomotul lumii. În aceastã rumoare ar trebui sã învãtãm tãcerea. Dacã nu învãtãm tãcerea pânã sã decidem sã ne însingurãm, va fi foarte greu pentru noi.
Opusul virtutii semereniei – pãrerea de sine!
Preasfintia Sa a amintit de tulburarea pe care o creeazã în suflete patima pãrerii de sine.
„Sfântul Grigorie Sinaitul spune cã sunt pãcate, patimi care ne rãpesc aceastã stare de linistire si slãbesc puterea singurãtãtii si a tãcerii. Acestea sunt <<îndrãzneala, lãcomia pântecelui, vorbirea multã, împrãstierea, înfumurarea si «doamna patimilor» – pãrerea de sine>>. Dintre toate acestea, Sfântul Grigorie Sinaitul scoate în evidentã pãrerea de sine, pe care o numeste «doamna patimilor». Când omul îsi formeazã o anumitã pãrere despre sine însusi si se pune pe un piedestal iluzoriu, crezând cã este un om grozav si toti ceilalti trebuie sã pivoteze în jurul lui, de fapt începe sã se chinuie. Din nefericire, toti suntem atinsi de patima pãrerii de sine. Cu cât aceastã patimã este mai intensã, mai amplã în suflet, cu atât chinul este mai cumplit. Ne transformã în oameni tulburati si nelinistiti. Ne-am transformat propriile gânduri, analize sau idei, în niste idoli cãrora ne închinãm si pe care le cinstim ca pe niste zeitãti. Sfântul Grigorie Sinaitul ne spune cã pãrerea de sine rãpeste starea de linistire si slãbeste intensitatea acesteia. În felul acesta, nu mai putem dobândi starea de inimã zdrobitã si suflet smerit.”, a rostit cãtre credinciosii din Catedrala Episcopiei Husilor, PS Ignatie, episcopul Husilor.
https://saccsiv.wordpress.com/2021/04/01/odata-ce-lumea-s-a-obisnuit-cu-minciuna-adevarul-pare-teoria-conspiratiei/
Uite unde era adevărul și noi cautam ca proștii!
Poate vede și Danel și Teodosie Spagoveanu…poate mai lasa si ei „caleștile ” de la Mercedes și clopotele de milioane și devin și ei mai smeriți, nu doar să arăți cu degetul spre poporul amărât de pe care ei și de pe viu și de pe mort. Sunteți sac fără fund!
Spre deosebire de voi, care evident doriţi creştinii să nu aibă păreri şi libertate de gândire, părintele filozofiei Socrate a identificat o maximă fundamental umană: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Voi vreţi creştinii să fie umili, asemenea unor marionete care să nu gândească nimic nici despre ei înşişi (mereu privindu-se păcătoşi), şi nici despre cei din jur (să nu criticăm pe alţii ca să votăm cum spuneţi voi).
Vreau să cred că în anul 1989 am obţinut libertatea de gândire, ucigând despotismul în ziua voastră sfântă de Crăciun, pentru a putea cânta cu gândirea liberă şi părere de sine: „Deşteaptă-te române!”