Astăzi, 20 martie, ziua este egală cu noaptea. De ce echinocțiul de primăvară este o zi specială

Iată ce spune Gh f Ciaușanu în ”Superstițiile poporului român” despre sărbătorile legate de venirea promăverii și despre ideea principală: revenirea la viață. Cartea este scrisă acum peste un secol.
”Revenirea regulată a primăverii, a înviorării întregei firi, după mohorâta și mocnita iarnă, a fost întâmpinată totdeauna cu același chef și voie bună ca și în zilele noastre. Cei vechi, cu o admirabilă finețe, au concretizat această regulată întoarcere a primăverii, în mitul Proserpinei.
De cum începe să dea colțul ierbii și să iasă frunza în codru, ca banul, de atunci începe și sărbătoarea atât de însuflețită a primăverii. Obieciuri de mii de ani se păstrează în popor cu atâta credincioșie, încât par a se fi născut ieri. De multe ori, timpul în care cădeau în păgânism, coincide cu marile sărbători creștine. Atunci aceste sărbători sunt numai cu numele creștine. De fapt, însă, sunt o tresărire la viață a vechii religiuni”.
(n. r Proserpina, numită și Libera și cunoscută în mitologia greacă drept Persefona, era la romani zeița lumii morților și fiica zeiței agrare Ceres).
Luna Martie are multe sărbători importante, Mărțișorul, Babele, Mucenicii, Blagoveștenia, Lăsata Secului sau Caii lui Sântoader.
”În general toate sărbătorile religioase au fost pentru țăran un fel de reper pentru diverse munci agricole. De exemplu, la Mucenici se porneau plugurile la arat, la Buna Vestire se începea semănatul porumbului. Țăranul a încercat să-și marcheze timpul observând ce se întâmplă în natură și observând comportamentul animalelor, pentru a-și organiza mai bine timpul pentru diversele munci agricole”, a eplicat pentru HotNews, Laura Pop, muzeograf la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș
Uneori se spune că anul agricol începe la 9 martie, alteori că la 22 martie, în preajma echinocțiului. Nu este o contradicție, fiindcă uneori datele sunt după calendarul vechi ”pe stil vechi”, cum se spune. ”Ion Ghinoiu consideră că era data care marca echinocțiul de toamnă după calendarul vechi. Multe sărbători se țineau după calendarul vechi, fiindcă toate observațiile pe care țăranii le-au făcut despre natură se legau de sărbătoarea veche”. …https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/astazi-20-martie-ziua-este-egala-cu-noaptea-de-ce-echinoctiul-de-primavara-este-o-zi-speciala–282734.html