Avocati din Iasi vor sã facã dreptate în cazul “boschetarului” mort dupã ce si-a crãpat capul!

DEMERSURI… Fiii lui Marin, bãrbatul de 66 de ani, al cãrui caz dramatic a stârnit multe reactii în rândul husenilor, au mers ieri la Spitalul Husi, pentru a cere documentele medicale ale tatãlui lor, pacientul care a fost trimis acasã de cadrele medicale de la CPU, desi avea capul zdrobit, dupã o cãzãturã petrecutã ziua în amiaza mare, pe o stradã din oras. Rudele bãrbatului spun cã povestea lui Marin a ajuns si la urechile unor avocati celebri din Iasi, care i-au contactat si i-au anuntat cã pot prelua cazul. “Le-am spus cã noi nu stim sã umblãm pe la institutii, nu ne pricepem. Dânsii ne vor ajuta. Noi vrem sã facem dreptate în acest caz”, sustin fiii acestuia. Evident cã încercarea e în regulã, dar o cutumã din întreg sistemul medical românesc, nu doar de la Husi, aratã cã asemenea actiuni sunt sortite esecului. Mortul este, de obicei, cel mai vinovat, iar în cazul de fatã rãposatului Marin i se va imputa pânã si pe lumea cealaltã, faptul cã, înainte de a veni la Spitalul Husi cu capul fãcut tãndãri de asfalt, nu s-a primenit nitel, nu s-a spãlat, nu s-a tuns frumos, nu si-a îmbrãcat hainele de oras si, în plus, s-a mai si îmbãtat critã, spre dezgustul cadrelor medicale de la CPU. Trecând peste faptul cã nu scrie nicãieri cã pacientii se împart între spãlati si nespãlati, în beti si treji, bogati sau sãraci, în frumosi sau urâti, etc, cadrele medicale de la CPU Husi, totusi, nu au putut trece peste aceste aspecte “de finete” si l-au trimis acasã pe pacient. Din pãcate, nu bãutura era necazul, ci capul zdrobit de asfalt. “El îmi spunea sã nu îl iau acasã, cã îl doare capul tare. Dar au strigat la mine cã sã îl iau din spital, cã nu îl mai pot tine, cã e beat si se pisã. Credeau cã e un boschetar si nu îl voiau acolo. Decât sã îl las si poate, în urma mea, sã îl dea în stradã, mai bine am zis sã îl iau cu mine”, povesteste fiul care l-a luat din spital pe Marin, în seara de 27 februarie.

Multimea de oameni care a rezonat cu drama lui Marin, “boschetarul” trimis acasã, desi fusese adus cu ambulanta, dupã ce si-a zdrobit capul de asfalt, în urma unei cãzãturi, a înteles cã într-o situatie similarã poate nimeri oricine. Tinând seama cã vorbim despre un spital de stat, cu o adresabilitate care nu îngrãdeste nicio categorie socialã, oamenii au înteles cã nu au, totusi, nicio garantie cã, într-o zi nefastã, dacã ajung la CPU, nu ar putea trãi o experientã asemãnãtoare cu a bietului Marin. De aceea au reactionat în numãr atât de mare si au cerut prin sute de comentarii, ca medicii, asistentele, infirmierele de la Spitalul Husi, dar si de oriunde, care poate nu au rãbdarea, cheful, priceperea sau devotamentul profesional fatã de orice fel de pacient, din orice categorie socialã, sã renunte la activitatea în cauzã… Fãrã îndoialã cã sunt si în Spitalul Husi destui medici si asistenti medicali, cu o conduitã profesionistã si cu drag de oameni, dar, din pãcate, munca lor este umbritã de câtiva colegi care, se pare, nu sunt definiti de aceleasi calitãti. Este un spital de stat, totusi, iar leafa cadrelor medicale vine, în principal, din contributia fiecãrui angajat la Casa de Asigurãri de Sãnãtate. Marin, amãrâtul trimis acasã cu capul zdrobit, era si el asigurat medical. Dar ce folos?! A muncit cum a putut, vreo 30 de ani, la mãturat târgul, însã, când a avut si el nevoie de un pansament, nu s-a putut. Totusi, s-a spus cã lui Marin i s-au fãcut toate analizele, inclusiv cele imagistice. Atunci, cum de nu au vãzut traumatismele grave ale pacientului?! Toate aceste rãspunsuri urmeazã sã fie clarificate asa cum cere legea, sustin membrii familiei. 

Marin avea mânile ocupate cu douã sacose cu pomeni, primite prin cimitir!

În ziua de 27 februarie, Marin, ca de obicei, fusese în cimitir. Era sâmbãtã, iar husenii se duc la mormintele rãposatilor si dau câte ceva de pomanã. E o traditie pe care omul o stia bine si de care se bucura, în felul lui. “Fusese în urmã cu câteva zile sâmbãta mortilor, iar unii au venit si în sâmbãta aceea sã dea de pomanã. Tata muncea pe la morminte si lumea îl stia si chiar îi spunea: Marine, sã vii sãmbãtã, ca sã îti dau de sufletul cui a murit. Iar el se ducea. Atunci a primit colaci, colivã, ce s-a putut. A primit si câte un pahar de vin. S-a îmbãtat, normal. Oricum, toatã lumea stie cã bea. Nu ne-am ascuns. Dar nu fãcea rãu la nimeni. Muncea cât putea, îsi câstiga pâinea. În ziua aceea venea din cimitir cu douã sacose pline. De aceea nu a putut opune niciun fel de rezistentã când a cãzut, cã avea amândouã mâinile ocupate. În urma lui era concubina lui. Când s-a dezechilibrat, a cãzut rãu de tot. A vãzut multã lume. Vreo 6, 7 persoane. Au dat declaratie, Politia a fãcut si poze. A cãzut pe spate, iar capul a fost ca o minge care se bate de asfalt. S-a chemat Ambulanta. Au venit imediat acei oameni, care l-au luat repede si l-au dus la Spital. Ei sigur au scris în documentele lor de ce a fost dus tata la Spitalul Husi. Vom cere si acele documente. Numai cã la Spitalul Husi nu au vrut sã îl tinã internat. Era, într-adevãr, murdar, beat si plângea cã îl doare rãu capul. Dar au spus sã îl luãm, cã le pisã cearsafurile. Dacã ne cerea un pampers, îi aduceam, numai sã îl lase acolo, sub supraveghere medicalã. Acasã, noi ce stiam sã îi facem?”, spune fiul defunctului.