spot_img
spot_img
6.8 C
Vaslui
20-ian.-2025

Șmecherie de zile mari născocită de patronul restaurantului „Stargrill” din Iași! În plină pandemie, Cezar Toader a triplat salariile angajaților. Un pizzer primește 7.000 de lei. „Sunt un pachet de nervi!”

- Advertisement -
Cezar Toader, patronul restaurantului „Stargrill” din Iași, a mărit salariile angajaților înainte de a depune dosarele pentru ajutorul de șomaj. Un bucătar sau un pizzer care lucrează în acest restaurant câștigă acum între 5.000 și 7.000 de lei. Reprezentanții AJOFM spun că nu este ilegal acest lucru, însă este imoral. Patronul restaurantului susține că a făcut asta pentru ca angajații săi să primească mai mulți bani de la stat
Un nou scandal a izbucnit în Iași între autoritățile statului și un antreprenor din domeniul HoReCa. Nemulțumirile sunt legate de ajutoarele de la stat acordate antreprenorilor afectați de pandemia COVID-19. Totul a plecat de la dosarul depus în decembrie 2020. Cezar Toader, patronul restaurantului „Stargrill”, din centrul Iașului, spune că AJOFM a blocat dosarul din cauză că a solicitat prea mulți bani de la stat după ce a mărit salariile angajaților. Specialiștii din cadrul AJOFM Iași susțin că dosarul depus de Starnetis SRL nu este complet și trebuie modificat numărul angajaților pentru care se solicită șomajul tehnic. Astfel, acesta trebuie redus în contextul în care restaurantele au fost redeschise în anul 2021 cu capacitate de 30 la sută.

„Sunt câteva neclarități la documentația trimisă de această companie pentru care am solicitat clarificări, pentru lunile ianuarie și februarie 2021. Administratorul trebuie să refacă documentația și să se reactiveze o serie din personal pentru că de la 1 ianuarie 2021 restaurantele funcționează cu 30 la sută din capacitate și nu se poate acorda șomaj tehnic pentru 15, ci pentru 12 persoane”, susține Ciprian Necula, director adjunct al AJOFM Iași.

Director AJOFM Iași: „De obicei nu am avut probleme cu angajatorii, sunt de bună credință”
Specialistul din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM ) Iași susține că banii vor intra în conturi imediat ce va fi rezolvată problema documentației, fiind singura situație de acest fel.

„Banii pot intra în cont și în aceste zile. Nu e ilegal, dar nici moral să mărești salariile înainte de depunerea dosarului pentru obținerea acestui ajutor. De obicei nu am avut probleme cu angajatorii, sunt de bună credință, toți au păstrat salariile la fel, nu le-au mărit. Media e undeva la 2.230 de lei, pentru un angajat din domeniul HoReCa. În jur de 500 de companii din acest domeniu, din Iași, au primit banii, pentru șomajul tehnic. Am primit amenințări că vom fi dați în judecată pentru abuz”, mai spune Ciprian Necula.

Angajații se tem că nu vor primi banii de la stat din cauza acestor neînțelegeri.

„Ni s-a spus că de vină sunt cei de la AJOFM pentru că nu au băgat banii în cont și nici patronul nu a avut ce să ne dea. Noi am fost purtați de pe o zi pe alta, sunt bani de care ne folosim până se clarifică situația cu HoReCa. Din ce am înțeles, dosarul trebuia depus până pe data de 25. Nu cred că a fost depus dacă noi nici acum nu avem banii în cont. Cu ce trăim noi în perioada asta, cât timp nu lucrăm?”, spune unul dintre angajații restaurantului din centrul Iașului.

Patron restaurant: „E o scăpare a legii și am profitat de ea. Oricine ar fi făcut la fel”
Cezar Toader, patronul restaurantului „Stargrill”, susține că a mărit salariile înainte de a depune dosarul pentru ajutorul de șomaj tehnic pentru ca angajații lui să primească mai mulți bani de la stat.
„S-au supărat cei de la AJOFM că am pus salariile așa mari. Dar nu e nimic ilegal aici. E o scăpare a legii și am profitat de ea. Oricine ar fi făcut la fel. Am considerat că oamenii mei pot să primească mai mulți bani. Pentru oamenii simpli nu e ok să mărești salariile, dar pentru pensii speciale, pentru bugetari, e ok? Ne-au șicanat și tergiversat pentru mult timp. Când am depus dosarul în decembrie am stat cu emoții vreo două săptămâni pentru că ne-au băgat în comisie și cu greu au dat banii”, susține Cezar Toader. …https://www.bzi.ro/smecherie-de-zile-mari-nascocita-de-patronul-restaurantului-stargrill-din-iasi-in-plina-pandemie-patronul-cezar-toader-a-triplat-salariile-angajatilor-un-pizzer-primeste-7-000-de-lei-sunt-un-4143133?utm_source=website&utm_medium=deschideri
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Bravo lui… daca asa e legal. Exact cum fac si hotii care su tauat uzinile si sunt stapani peste cladirile statului… daca e legal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.