Gheorghe NICULESCU
Generalul de brigadã Gheorghe Niculescu a participat la ambele rãzboaie mondiale, devenind primul erou în functia de comandant de unitate, în luptele pentru eliberarea Basarabiei. S-a nãscut la 2 februarie 1894, în orasul Ploiesti, fiind cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei Grigore si Zamfira Niculescu. Din fragedã copilãrie a manifestat dragoste de învãtãturã. În Ploiesti a absolvit scoala primarã si Liceul „Sfintii Petru si Pavel”. Dupã terminarea liceului, în anul 1913, tânãrul Gheorghe Niculescu s-a înscris la Scoala Militarã de Ofiteri Infanterie Bucuresti, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1916. În anul 1915 a fãcut un stagiu la Regimentul 72 Infanterie Mizil. Comandantul regimentului, colonelul Nicolae Prassa, îl caracteriza: „Elevul plutonier Gheorghe Niculescu este mic de staturã, dar rezistent la eforturi fizice, prezentabil, inteligent, cu o memorie ascutitã, foarte studios si cu un spirit de observatie de admirat”.
Absolvind scoala militarã la 1 iulie 1916, Gheorghe Niculescu a fost avansat la gradul de sublocotenent si numit comandant de pluton în Regimentul 72 Infanterie Mizil. Tânãrul ofiter a participat la campaniile militare din anul 1916. Efectivele regimentului – care era subordonat Brigãzii 25 Infanterie din Buzãu si Diviziei 13 Infanterie din Ploiesti – s-au remarcat în luptele de pe Valea Oltului si, în special, la Nucet si Cornãtel. Gheorghe Niculescu a luptat cu foarte mult curaj, reusind sã captureze, împreunã cu 15 subordonati, 45 de ostasi inamici si douã mitraliere. A fost rãnit la Cornãtel si apoi spitalizat, pentru vindecare, în spitalele din Curtea de Arges, Ploiesti si Târgu Neamt (dupã ocuparea Ploiestiului de cãtre trupele germane, la 23 noiembrie 1916).
Avansat locotenent si decorat cu ordinul „Steaua României”, cu spade, cu panglicã de virtute militarã, în grad de cavaler, s-a prezentat la Hârlãu, unde se afla cartiruit, pentru refacere si instruire, Regimentul 47/72 Infanterie (datoritã marilor pierderi în oameni si tehnicã de luptã, fostul Regiment 47 Infanterie Ploiesti a fost contopit cu Regimentul 72 Infanterie Mizil). Ofiterul, în calitate de comandant de companie din cadrul regimentului, s-a remarcat în luptele de la Nãmoloasa si, în mod deosebit, în subsectorul „Rãzoare” (500 m vest Mãrãsesti), si apoi la Muncelu (19-21 august 1917). Apoi a participat la luptele purtate în Basarabia pentru alungarea trupelor ucrainiene si rusesti peste Nistru (1918-1920).
La 23 martie 1920 ofiterul a fost mutat în cadrul Regimentului 8 Vânãtori (infanterie), iar la data de 1 aprilie 1920 a fost avansat la gradul de cãpitan. Timp de un an a îndeplinit functiile de adjutant al regimentului, comandant al Companiei Mitraliere, sef al Biroului Contrainformatii si sef al Serviciului de Aprovizionare al unitãtii, fiind notat „foarte bine”. Remarcat de cãtre sefii ierarhici pentru calitãtile sale de instructor, cãpitanul Niculescu a fost numit, în anul 1921, ofiter instructor la Scoala Militarã de Subofiteri Infanterie Brasov, comandatã de colonelul Ignãtescu, care-l nota: „Gheorghe Niculescu este un ofiter pasionat de cariera militarã, cu mult tact în munca de instructie si educatie a elevilor”. Atunci a realizat lucrãrile de specialitate: „Lupta soldatului în cadrul grupei” si „Cãlãuza comandantului de pluton”.
În perioada 23 aprilie – 25 noiembrie 1922, cãpitanul Gheorghe Niculescu a comandat Batalionul 2 din Regimentul 32 Infanterie „Mircea”, împãrtãsind cadrelor mai tinere din experienta sa. La sfârsitul lunii noiembrie 1922, ofiterul a fost transferat la Scoala Militarã de Ofiteri Rezervã Infanterie nr. 1 din Ploiesti, în care a lucrat pânã în anul 1930. Aici a îndeplinit functiile de comandant al Companiei 1-a Instructie, profesor la catedra de pregãtire militarã generalã si director de studii. În aceastã perioadã a scris si alte lucrãri de specialitate, cele mai apreciate fiind „Compania în aplicatiile tactice” si „Actiunile de luptã ale companiei în rãzboi”. În notãrile de serviciu din acesti ani se remarcã aprecierile comandantilor scolii, coloneii Arghiropol si Cãlinescu: „Ofiter cu un intelect dezvoltat si cu o judecatã clarã, culturã generalã si profesionalã dezvoltatã, disciplinat si ordonat, eminent ofiter”.
Avansat la gradul de maior, în anul 1930, ofiterul a fost mutat, timp de un an, în stagiu la Regimentul 7 Prahova si a fost apreciat la finele activitãtii „foarte bine”, cu caracterizarea: „ofiterul dispune de o temeinicã culturã generalã si militarã”. Revenind în anul 1931 la Scoala de Ofiteri Rezervã nr. 1, a îndeplinit functiile de profesor (a predat cursul „Tactica Infanteriei”) si director de studii.
În anii 1932-1937 ofiterul a îndeplinit – în cadrul Regimentului 7 Infanterie Prahova si în Scoala de Ofiteri Rezervã nr. 1 Ploiesti – functiile de comandant Batalion Instructie, sef al Biroului Mobilizare si functia de profesor la catedra de specialitate. A condus personal aplicatii cu trupe, fiind apreciat de cãtre generalii aflati la comanda Diviziei 13 Infanterie si la Corpul 5 Armatã: Ionescu, Rizeanu, Grigorescu si Popescu. Din notãrile de serviciu se desprind aprecierile: „Gheorghe Niculescu este un ofiter cu o foarte bunã pregãtire psiho-pedagogicã, militarã si culturã generalã; a participat la toate aplicatiile practice, fiind un remarcabil profesor”.
Calitãtile evidentiate de cãtre sefii directi l-au propulsat pe locotenentul-colonel Gheorghe Niculescu (avansat la data de 24 ianuarie 1938) în cadrul Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mânãstirea Dealu. „Timp de doi ani, ofiterul a fost un foarte bun profesor de Tactica Infanteriei si Artileriei si un neobosit ajutor al comandantului liceului”, arãta comandantul liceului, colonelul M. Iliescu.
Tinând seama de elogioasele aprecieri fãcute de cãtre sefii directi, Gheorghe Niculescu a fost avansat la gradul de colonel, la data de 10 mai 1941, si numit la comanda Regimentului 12 Dorobanti „Cantemir” Bârlad. În ziua de 21 iunie 1941 comandantii de unitãti, batalioane si companii din sectorul Oancea – Rogojeni, subordonati Diviziei 21 Infanterie din Galati, au fost convocati la sediul marii unitãti, unde li s-a comunicat ordinul de începere a rãzboiului, în noaptea de 21/22 iunie 1941. Toti comandantii au primit ordin sã-si pregãteascã ostasii pentru actiunea de eliberare a pãmântului românesc aflat între Prut si Nistru si rãpit în mod samavolnic prin notele ultimative date de guvernul Uniunii Sovietice la datele de 26 si 28 iunie 1940. Înapoindu-se la unitãti si subunitãti, ofiterii si-au pregãtit sufleteste ostasii pentru a duce la bun sfârsit misiunea primitã. La ora 24oo ostasii au ascultat la radio ordinul maresalului Ion Antonescu: „Ostasi! Rãzboiul a început. Vã ordon: Treceti Prutul!”
Colonelul Gheorghe Niculescu a plecat la luptã cu îndemnul si hotãrârea sã-si ducã regimentul la victorie. Pânã la data de 4 iulie 1941 efectivele Regimentului 12 Dorobanti „Cantemir” Bârlad au rãmas în apãrare, iar la data de 5 iulie 1941 s-au deplasat la Fãlciu, zonã în care Divizia de Gardã Bucuresti realizase un cap de pod peste Prut, la vest de satul Tiganca din Basarabia.
În noaptea de 7/8 iulie efectivele Diviziei 21 Infanterie, din care fãcea parte si Regimentul 12 Dorobanti „Cantemir”, au traversat Prutul. În timpul luptelor din ziua de 8 iulie pierderile regimentului au fost mari, dar incomparabile cu cele ale zilei urmãtoare, când s-au înregistrat foarte mari pierderi în oameni si tehnicã de luptã. În ziua de 9 iulie, la ora 910, a fost rãnit mortal comandantul Regimentului 12 „Cantemir”, colonelul Gheorghe Niculescu, care se afla în fruntea Batalionului nr. 2 pentru a cuceri cota 228, de pe Dealul Epureni/Cania-Tiganca. În cele douã zile de lupte, Regimentul 12 Dorobanti „Cantemir” a pierdut 35% din efective, printre ei numãrându-se comandantul unitãtii si comandantii de companie: cãpitanii Ioan Voicu si Petru Marin si locotenentii Gheorghe Rizea si Ioan Lazãr.
Luptele de la Tiganca, Dealul Epureni si Cania s-au încheiat la data de 13 iulie. Ca o recunoastere a meritelor cadrelor din acest regiment, colonelul Gheorghe Niculescu si cãpitanul Ioan Voicu au fost decorati, post-mortem, cu ordinul „Mihai Viteazul”. De asemenea, Gheorghe Niculescu a fost avansat, post-mortem, la gradul de general de brigadã. Acesta a fost înmormântat la Tiganca si apoi exhumat, adus si reînhumat în cimitirul Viisoara din Ploiesti. Numele sãu este trecut pe fatada Capelei din Cimitirul Viisoara.
În Muzeul Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza s-a amenajat o vitrinã în care sunt expuse o placã funerarã si câteva dintre obiectele care au apartinut generalului de brigadã Gheorghe Niculescu. Acestea au fost dãruite de cãtre fiul eroului cãzut pe Dealul Epureni-Cania-Tiganca, colonelul în rezervã Victor Niculescu, care povesteste cã în iulie 1941 era elev într-o Scoalã militarã din Sibiu si efectua un stagiu practic la o unitate militarã din Vãleni de Munte, când a aflat din stirile transmise la radio Bucuresti, cã tatãl sãu a decedat în lupte.
Generalul de brigadã Gheorghe Niculescu a fost cãsãtorit cu Constantina Georgescu, cu care a avut trei bãieti: Victor-Grigore (nãscut în anul 1921, colonel inginer în retragere, veteran de rãzboi, decedat în anul 2008, în Bucuresti, înmormântat alãturi de tatãl sãu în Cimitirul Viisoara), Gheorghe (nãscut în anul 1929) si Constantin (nãscut în anul 1934).
În decursul carierei militare, generalul Gheorghe Niculescu a fost decorat cu mai multe ordine si medalii militare: ordinul „Steaua României”, ordinul „Coroana României”, ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, medalia „Victoria”, medalia „Rãsplata Muncii în Învãtãmânt” (1931), „Medalia Comemorativã 1916-1919”, medalia „Semnul Onorific” pentru 25 ani serviti în armatã.
A.M.R. – Memorii Bãtrâni, Dosar 19
Colonel (rtr) Constantin CHIPER
