ALERTĂ… Creșterea îngrijorătoare a infectărilor cu virusul SARS CoV 2, care anunță un nou val de pacienți cu Covid 19, a determinat conducerea Spitalului de Urgență “Elena Beldiman” din Bârlad să nu mai ia în calcul redeschiderea pentru pacienții non Covid.
“Dacă la finalul săptămânii trecute aveam 123 de pacienți internați, acum avem 173 de pacienți și se pare că numărul bolnavilor va crește. Numărul de îmbolnăviri a crescut brusc. Se pare că se anunță valul 3 de coronavirus și se preconizează că numărul de pacienți care vor avea Covid 19 va fi și mai mare până după 15 martie. Este exclus să redeschidem spitalul acum”, a spus Daniela Borș, managerul spitalului bârlădean.
Ministerul Sănătății se pregătește pentru această eventualitate, a unei noi circulații intense a coronavirusului în România. Reprezentanții ministerului au dat asigurări că instituția guvernamentală are un plan de rezervă pentru această creștere, care anunță valul 3 de coronavirus. „Pentru că ne gândim că este foarte posibil să apară un val 3 și la noi, drept care suntem în discuții în perioada aceasta și cred că vom definitiva un prim pas mare săptămâna viitoare. Va fi pe reorganizarea sistemului spitalelor COVID, non-COVID”, a detaliat un secretar de stat în Ministerul Sănătății, la Digi24.