Dezbaterile privind Legea Bugetului pentru 2021 continuă sâmbătă în Parlament. Sunt programate dezbateri la bugetele Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministeruuil Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor, acţiuni generale şi anexele, dar şi la bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021.
Potrivit calendarului stabilit de Birourile permanente reunite, până sâmbătă, la ora 14,00, sunt prevăzute dezbateri în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu ordonatorii principali de credite şi elaborarea rapoartelor asupra proiectelor legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pe tema bugetului este programată să înceapă luni la ora 16,00, urmând ca marţi să fie dat votul final la proiectele legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, conform Agerpres.
Florin Cîțu, despre bugetul pe 2021: „Nu avem cum să spunem că este un buget mic. E mai mare decât anul trecut”
Bugetul e concentrat pe investiții și forțează reforma în administrația publică centrală și locală, a declarat premierul Florin Cîțu, care respinge ideea unui buget al austerității: „Această noțiune că e un buget mic este falsă și nu e susținută de date”.
Florin Cîțu a transmis că nu e adevărat că bugetul pentru acest an e mic.
„Când ne uităm la buget, este un buget mai mare decât anul trecut, deficitul în scădere şi totuşi sunt 80 miliarde lei, bani pe care îi punem în economie peste veniturile pe care le luăm din economie”, a adăugat şeful Guvernului.
„Este un buget concentrat pe investiţii, are în centru investiţiile şi un buget care forţează reforma în administraţia publică, centrală şi locală. De aceea prefer să iasă din Parlament aşa cum a fost votat în Guvern”, a afirmat Florin Cîţu vineri la Parlament. …https://www.romaniatv.net/dezbaterile-privind-legea-bugetului-pe-2021-continua-in-parlament_5307323.html