CONDOLEANȚE… Comuna Laza este, începând de azi, în doliu, după ce medicul de familie Corneliu Nicolescu s-a stins din viață. Vestea morții sale a surprins pe toată lumea, mai ales că doctorul a fost prezent la cabinet până în ultimele clipe de viață. Un profesionist desăvârșit, acesta s-a îngrijit de sănătatea locuitorilor comunei Laza mai bine de două decenii, câștigându-și respectul și apreciarea tuturor. O dovadă a acestor aprecieri sunt și mesajele care curg pe rețelele de socializare, după aflarea cumplitei vești. „Veste cruntă pentru întreaga comunitate după ce am pierdut un adevărat simbol al devotamentului față de semeni! Domnul doctor Corneliu Nicolescu ne-a părăsit mult prea devreme! O inimă bună și blândă a încetat să mai bată. Greu de exprimat în cuvinte, greu de crezut că un astfel de om nu ne va mai putea privi de astăzi cu blândețe. Un profesionist desăvârșit, un medic atașat de oameni și de pacienți, în slujba cărora a muncit până în ultima clipă”, a fost unul dintre mesajele transmise de lăzeni pe rețelele de socializare.
Dumnezeu să îl ierte!
Nu inteleg din continutul articolului, era cadru militar?