UPDATE 3: Din păcate, medicii de la Spitalul Huși nu au mai apucat să facă transferul bărbatului de 70 ani, către Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, secția de arși, deși echipajul medical era pregătit în acest sens. Ars pe o suprafață de 90% din corp, pacientul a decedat, în ciuda manevrelor de resuscitare, efectuate în CPU-ul din cadrul Spitalului “Dimitrie Castroian”.
UPDATE 2: CONCLUZII… “La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului și a două camere de locuit, iar o persoană aflată în interior reușise să se autoevacueze. Victima a fost preluată de echipajul ambulanței și transportată la spital, cu arsuri de gradele III și IV pe aproximativ 90% din suprafața corporală.
După aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost o țigară aprinsă și uitată lângă un pat. De la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, victima în vârstă de 71 ani este transportată cu o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) la o unitate medicală de specialitate din municipiul Iași”, au transmis reprezentanții ISU Valsui.
UPDATE 1: Victima incendiului este un bărbat în vârstă de 70 de ani, care locuia singur. Dat fiind starea gravă în care se află, medicii Spitalului “Dimitrie Castroian” din Huși au decis să îl transfere cu un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM), în regim de urgență, la Spitalul “Sfântul Spiridon” Iași. Medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.
STIRE INITIALA: Casă în flăcări la Huși, în cartierul Răiești. Proprietarul, ars pe aproape 80% din suprafața corpului!
GRAV… Pompierii din Huși au fost sesizați în urmă cu puțin timp, prin apel la 112, pentru a interveni la un incendiu izbucnit la o locuință din cartierul Răiești. Proprietarul imobilului a scăpat din flăcări, însă prezintă arsuri foarte grave. “Secța de pompieri Huși intervine cu două autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Huși, cartier Răiești, strada D. Gociu. Proprietarul locuinței a reușit să se autoevacueze, dar prezintă arsuri. La fața locului este deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui”, au transmis reprezentații ISU Valsui.
Salvatorii de la Ambulanță au preluat victima, însă starea bărbatului este foarte gravă, întrucât a fost ars pe o mare parte din suprafața corpului. “Bărbatul, victimă a incendiului, se află în stare gravă, întrucât prezintă arsuri de gradul 3 – 4, pe 80-90% din suprafața corpului. A fost transportat cu ambulanța de tip B2 la Spitalul municipal din municipiul Huși”, au comunicat reprezentații SAJ Vaslui. Se fac cercetări, pentru a se stabili cauza producerii acestui incendiu.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.