Actriţa Ada d’Albon îşi aminteşte de copilăria petrecută alături de unchiul ei, Mihail Sadoveanu, şi explică relaţiile pe care scriitorul le avea cu regimul comunist, dar şi în ce fel a fost afectată familia sa, după dispariţia lui.
În 1981, actriţa Ada d’Albon (76 de ani) părăsea România pentru Franţa, alături de soţul ei, regizorul Laurenţiu Azimioară. Erau presaţi de autorităţile comuniste să-şi caute mijloacele de trai pe scenele teatrelor occidentale, după ce familia ei nu mai era nici în graţiile comuniştilor, nici ale opozanţilor lor. Aşa că nepoata lui Mihail Sadoveanu şi-a început o nouă viaţă artistică în Franţa. Ajunsă la senectute, actriţa spune că în toţi aceşti ani i-a fost permanent dor de România. Însă când a ajuns aici, după Revoluţie, ţara i-a lăsat un gust amar: a găsit un popor bulversat, fără nicio direcţie clară. Vorbeşte cu melancolie însă de România pe care o iubeşte şi o cunoaşte, când universul ei era chiar casa părintească, în care îşi făceau adesea apariţia personaje minunate, precum Corneliu Baba şi Maria Tănase, în care Sadoveanu spunea poveşti şi în care a învăţat ce înseamnă respectul şi dragostea pentru oameni. A şi scris despre acest univers demult pierdut în volumul „Ultima vară în Bretania. Istoria unui exil“, publicat la Curtea Veche. „Weekend Adevărul“: Doamnă d’Albon, aţi copilărit în casa scriitorului Mihail Sadoveanu. Cum era atmofera pe strada Pitar Moş, numărul 20?
Ada d’Albon: Înainte, aş vrea să menţionez că eu nu sunt nepoată pe linie directă a lui Sadoveanu. Când s-a căsătorit a doua oară, s-a căsătorit cu sora mamei mele. Nu ne vedeam neapărat foarte des, pentru că era foarte mare casa, iar el avea apartamentul lui, noi – pe al nostru. În schimb, negreşit, ne întâlneam la masă. El a avut 11 copii şi mai toţi veneau la masă de cel puţin două ori pe săptămână. Toţi cei din jurul lui aveau un mare respect pentru el, iar acest respect mi s-a transmis şi mie. Tot din familie mi s-a transmis şi o mare dragoste pentru Sadoveanu. El m-a iubit foarte tare – şi eu la fel pe el. Îmi amintesc că ne citea tuturor până seara, târziu. Mă fascina felul în care citea. Era impresionant, pentru că ştia cum să puncteze şi avea tăceri în momentele potrivite.
Cadou de la Maria Tănase
Prin casa dumneavoastră au trecut oameni-reper ai culturii româneşti, de la Corneliu Baba până la Maria Tănase. Corneliu Baba venea zilnic la noi, i-a făcut portretul lui Sadoveanu în casa de pe strada Pitar Moş. Şi doamna Sturdza-Bulandra venea des pe la noi, îl vizita pe Sadoveanu şi la Bucureşti, şi la Neamţ. Cât despre Maria Tănase, îi era atât de recunoscătoare lui Sadoveanu – pentru că ea a devenit cunoscută graţie lui. El a scos-o din cârciumă şi a premiat-o. Ţin minte că, la un moment dat, i-a adus lui Sadoveanu o căprioară, pe care el a numit-o Kira Kiralina. Iar altă dată, când a venit din America, a adus cu ea un aparat de fotografiat Polaroid – şi mi l-a făcut cadou. Asta se întâmpla când aveam vreo 12 ani. Atât de impresionată am fost, ştiu că i-am lăsat geloşi pe toţi copiii de la şcoală, că-i fotografiam pe loc! (Râde.)
Citeste mai mult: adev.ro/qnrzvh
