CUVÂNT IMPRESIONANT…Preasfintitul Pãrinte Ignatie, Episcopul Husilor, a participat, la Catedrala Mitropolitanã din Cluj-Napoca, la Sfânta Liturghie oficiatã de Înaltpreasfintitul Pãrinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Sãlajului, cu prilejul aniversãrii vârstei de 72 de ani. Cuvântul de învãtãturã a fost rostit de Pãrintele Episcop Ignatie al Husilor. Preasfintia Sa s-a oprit asupra atitudinii pe care a avut-o orbul din nastere fatã de Domnul Hristos si fatã de cei care îl împiedicau sã se apropie de Cel care vindecã orbii, tãmãduieste pe cei leprosi si pe cei schiopi.
Potrivit radiorenasterea.ro, la slujbã au participat numerosi credinciosi clujeni, oficialitãti locale, oameni de culturã si reprezentanti ai institutiilor clujene. Multi au asistat la Sfânta Liturghie în fata Catedralei din Piata Avram Iancu. Astfel, au fost respectate îndrumãrile bisericesti si regulile impuse de autoritãti în perioada stãrii de alertã. Din sobor a mai fãcut parte si Preasfintitul Pãrinte Benedict Bistriteanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, alãturi de clerici de la Centrul Eparhial, protopopi din cuprinsul Arhiepiscopiei, pãrinti profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxã din municipiu si slujitori ai Catedralei Mitropolitane.
În cuvântul de învãtãturã sau Omilia cum o stim noi, PS Ignatie face trimitere cãtre orbul din Biblie care a insistat, deranjând cu „încãpãtânarea” sa pe cei care asteptatu sã-L vadã pe Iisus. „Atunci când cineva este inflexibil, când se dovedeste a fi foarte rigid într-o anumitã dezbatere, nefiind, în niciun fel, sensibil la argumentele de ordin rational, ci tine, cu orice pret la propria opinie, noi îl numim «încãpãtînat». Avem, în graiul nostru popular, zicala: «încãpãtînat precum catârul». Acest animal, atunci când încerci sã îl directionezi pe o anumitã linie, el face opusul. În psihologie se vorbeste de «psihologia catârului» – a celui care nu renuntã la pãrerile lui. Nu renuntã nu pentru cã ar avea dreptate absolutã sau pentru cã ar detine argumente imbatabile, de care sã tinã ceilalti cont, ci, pur si simplu, pentru cã sunt ideile si pãrerile lui.
Am întâlnit, cu totii, oameni încãpãtînati, pe care nu îi poti multumi, oricum i-ai lua. Ei sunt o povarã si pentru ei însisi si pentru cei din jur. Sufletul nostru simte greutatea de a gãsi o cale de comunicare, de a relationa cu sufletul aceluia, pentru a-l întoarce. Orbul vindecat s-a dovedit a fi un om încãpãtînat. Într-o exprimare mai elegantã, am spune cã «a fost insistent». El stãtea pe drumul ce ducea de la Ierihon la Ierusalim. În acea vreme orbii nu aveau un statut social. Trãiau din pomana celor care treceau pe cale. Nu aveau carte. Orbul a auzit cã în jurul lui se întâmplã ceva neobisnuit, a auzit o forfotã cu care nu era acomodat. În momentul în care cei din multime discutau cã trece Iisus Nazarineanul – despre care auzise cã vindecã – în sufletul lui s-a nãscut o dorintã extraordinarã, pe care nu ar fi vrut sã o rateze în niciun chip: sã Îi vorbeascã în mod direct Domnului Hristos. Striga de pe marginea drumului: «Iisuse, Fiul lui David, miluieste-mã pe mine». Aceastã rugãciune a intrat în traditia Bisericii noastre, cunoscutã sub numele de «Rugãciunea lui Iisus», sau rugãciunea de toatã vremea, pentru curãtirea mintii si a inimii. Orbul striga si mai tare – a fost un încãpãtînat si insistent. Domnul îl aude. El îl gãseste pe acest orb la marginea drumului si îl vindecã. Cât de frumoasã este aceastã întâlnire!”
„Omul încãpãtânat este un om posac si egoist”
„Încãpãtînarea orbului este una spiritualã, nu este negativã, pãcãtoasã. Care este diferenta dintre încãpãtînarea aceasta frumoasã, duhovniceascã, si încãpãtînarea noastrã omeneascã, produs «de cea mai bunã calitate» a orgoliului nostru? Omul încãpãtînat, care se alimenteazã din orgoliu, este un om posac, egoist. Vrea ca totul sã fie centrat înspre el, iar ceilalti sã fie ca niste sateliti, care sã graviteze în jurul lui. Omul încãpãtînat distoneazã când ar trebui sã fie în armonie cu ceilalti, chiar si în cele mai mici si nesemnificative gesturi si atitudini.
Dacã într-o anumitã comunitate existã o armonie si anumite reguli, cel încãpãtînat vine si – cum spunem noi – «face pe desteptul», iese în evidentã cu orice pret. Nu suportã sã fie pus într-un con de umbrã. Face orice sã fie luat în seamã. Cu cât un om se strãduieste mai mult sã fie în centrul atentiei, cu atât nu reuseste. Trãieste atunci o dramã interioarã groaznicã, din care se nasc conflictele interrelationale. Orbul din nastere a avut o altfel de încãpãtînare. El a avut simtirea dumnezeirii. Orbul vedea orbitor de bine. L-a simtit pe Domnul. I se adreseazã lui Hristos cu titulatura mesianicã: «Fiul lui David». Orbul avea simplitatea vederii dumnezeiesti”. (…) Încãpãtînarea orbului vindecat nu este produsul orgoliului, ci al smereniei, al credintei puternice cã Dumnezeu trece pe lângã el si nu poate rata sansa de a-L întâlni.”, a mai spus Pãrintele Episcop Ignatie.
Preasfintitul Pãrinte Episcop Ignatie i-a urat la multi ani Pãrintelui Mitropolit Andrei:
„Pãrintele Rafail Noica a spus odatã, într-o conferintã, la Cluj, un gând frumos: «eu m-am nãscut la douãzeci de ani, atunci când l-am întâlnit pe pãrintele Sofronie Saharov». Si eu m-am nãscut atunci când l-am întâlnit pe Mitropolitul Andrei. Nu am reusit încã sã învãt discretia si libertatea pe care o simti în preajma sa”, a încheiat PS Ignatie.
