Tragedia în justiţia din Iaşi. Vorbim despre faptul că un fost procuror a fost găsit fără suflare în propria locuinţă alături de o vecină. Fostul procuror, Codruța Pantazi a fost găsită moartă în casa ei din suburbia Lunca din municipiul Pașcani.
Aceasta era cumnata fostului primar al Pașcanului, Dumitru Pantazi. Conform anchetatorilor, femeia s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.
Fostul procuror Codruța Pantazi a fost găsită moartă în propria locuinţă
Alături de fostul procuror Codruta Pantazi, în casă se mai afla încă o femeie. Vorbim despre o vecină a acesteia. Conform anchetatorilor se pare că în jurul orei 12.30, în cursul zilei de sâmbătă, 16 ianuarie 2021, oamenii legii au fost sesizaţi despre faptul că în anexa locuinţei uneia dintre femei se află trupurile neînsufleţite a două persoane. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat cele două cadavre. Vorbim despre o femeie în vârstă de 61 de ani şi încă o femeie în vârstă de 62 de ani. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi s-a dispus efectuarea necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului.
Ele au fost descoperite în jurul prânzului. „Ieri, în jurul orei 12.30 am fost sesizați despre faptul că două femei au fost găsite decedate în anexa locuinței uneia dintre ele, din municipiul Pașcani. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat cadavrele a două femei, de 61 de ani, respectiv 62 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă şi s-a dispus efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cauzei decesului, iar cercetările continuă”, se arată în comunicatul remis de IPJ Iași.
Totuşi, ipoteza oamenilor legii este aceea că cele două femei s-au intoxitat cu monoxit de carbon. Se pare că una dintre victime venise în locuinţa fostului magistrat pentru a vedea ce face. A doua victimă este o femeie care o ajuta pe Codruța Pantazi la treburile casnice. …https://www.bzi.ro/tragedie-in-justitia-din-iasi-fostul-procuror-codruta-pantazi-a-fost-gasita-moarta-in-propria-casa-alaturi-de-o-vecina-4108889?utm_source=website&utm_medium=breaking