Doi frați din județul Iași au fost pedepsiți ieri de judecători. Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Vasile Dodu la 1 an și 3 luni de închisoare, cu suspendare, în timp ce Luminița Lățescu a primit o pedeapsă de 1 an și 2 luni de închisoare, tot cu suspendare, pentru incest. Cei doi frați s-au căsătorit la un moment dat, susținând că nu știau că au aceeași mamă. Instanța a decis anularea certificatului de căsătorie
O poveste ca-n telenovele se desfășoară într-o localitate din județul Iași! Astfel, un bărbat și sora lui au vrut să trăiască o poveste de dragoste interzisă prin lege! Însă judecătorii ieșeni au intervenit și i-au pedepsit ieri.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Vasile Dodu la 1 an și 3 luni de închisoare, cu suspendare, în timp ce Luminița Lățescu a primit o pedeapsă de 1 an și 2 luni de închisoare, tot cu suspendare, pentru incest.
„Instanța dispune ca inculpații să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul Primăriei comunei Mogoșești, fie în cadrul instituțiilor pe care aceasta le gestionează din punct de vedere administrativ”, au menționat judecătorii ieșeni.