În urmă cu puține minute, un grav accident rutier a a avut loc la ieșire din municipiul Vaslui spre Bârlad, în apropiere de benzinăria Lukoil. Din primele informații se pare că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și cinci victime.
Potrivit purtătoruluide cuvânt al ISU Vaslui, din cele cinci persoane doar două au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la SPitalul Județean de Urgență Vaslui. “Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și modul pentru descarcerare/deblocare la un accident rutier produs în municipiul Vaslui, ieșirea spre Bârlad, în apropiere de benzinăria Lukoil. La fața locului au fost deplasate și două ambulanțe tip B aparținând SAJ Vaslui.
În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane. Din cele cinci persoane implicate în accident, două au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Pompierii militari au asigurat măsuri PSI”, a declarat reprezentantul ISU Vaslui. Din câte se pare, accidentul s-a produs ca urmare a neacordării de prioritate, zona respectivă fiind foarte periculoasă, mai ales din cauza șoferilor care se grăbesc și uită să se asigure la ieșirea pe drumul principal.