CEDO a obligat România să plătească despăgubiri mai mari decât în toţi ultimii zece ani la un loc, la o valoare totală de aproape 35 de milioane de euro, cele 188 de cauze referindu-se la nerespectarea dreptului de proprietate de către statul român, în special în dosare care privesc retrocedarea caselor naţionalizate.
De ce au fost anul acesta despăgubiri mai mari decât în anii anteriori Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după ce a pronunţat o hotărâre pilot împotriva României, în anul 2010, a aşteptat măsurile legislative din ţara noastră, apreciind că situaţia proprietarilor de imobile naţionalizate se va rezolva pe plan intern. Multe dintre dosarele aflate la CEDO au fost suspendate, dar în România, în ultimii zece ani, nu s-au soluţionat aceste probleme. Prin urmare, instanţa europeană a trecut la analizarea dosarelor şi a stabilit că proprietarii ale căror imobile au fost înstrăinate chiriaşilor şi nu mai puteau fi restituite în natură trebuie să primească despăgubiri la valoarea actuală. În România, ei ar fi primit despăgubiri mai mici, în funcţie de anumite grile notariale, în 5 tranşe anuale şi cu multe diminuări aplicate de funcţionarii ANRP. Într-un studiu realizat de Asociaţia pentru Proprietate Privată (APP România) se evidenţiază cauzele CEDO în care nerespectarea dreptului de proprietate a dus la condamnarea ţării noastre, iar raportat la cuantumul total al despăgubirilor din anul 2020, peste 97% au fost sume atribuite în astfel de dosare.
Citeste mai mult: adev.ro/qm5bkj