POVESTE… Un tânãr din Negresti este sustinut de Cegeka, o companie importantã din domeniul IT, ca bursier în proiectul „Vreau în clasa a 9-a” al Fundatiei World Vision România. Se numeste Marian, are 17 ani si este elev al Liceului „Nicolae Iorga” din Negresti. Îi place foarte mult sã cânte la orgã melodii populare, dar si cântece ale marilor compozitori internationali. Îsi ocupã timpul liber fãcând teme si învãtînd, iar uneori, iesind cu prietenii pe afarã, în satul natal. Provine dintr-o familie unitã, cu cinci membri, care pune accent nu doar pe muncã, ci si pe cultivarea pasiunilor: „Mama mea este îngrijitoare la scoala din sat, fãcând asta cu drag, deoarece ea este iubitoare de copii. Tatãl meu este casnic, ocupându-se cu treburile casei si agricultura. Fratele cel mare este sofer profesionist pe camion, iar cel mijlociu munceste în domeniul de hairstylist. Suntem o familie unitã si am învãtat cã trebuie sã muncim si sã dedicãm timp pentru pasiunile noastre pentru a ajunge unde ne dorim„, a povestit Marian reprezentantilor Fundatiei World Vision.
Spre deosebire de multi negresteni, care vãd în orasul lor doar lispurile, Marian îsi descrie satul din care provine ca fiind un sat micut, cu drumuri asfaltate, cu posibilitãti de trai destul de bune, unde cetãtenii se împart în douã categorii „cei care muncesc „cu ziua” si la sfârsitul zilei se duc la magazinele locale unde-si cheltuiesc toti banii fãrã sã le asigure copiilor un viitor si cei care au locuri de muncã stabile care-si îngrijesc familiile si îsi educã copiii, deoarece educatia este cheia succesului”. „Avem un loc de joacã, mai exact un parc, care este plin numai de bãnci si cosuri de gunoi care stau pãrãsite. Din pãcate, locuitorii au spart majoritatea cosurilor si au furat panourile solare care pe timp de noapte asigurau iluminarea parcului. În acest sat existã accces la educatie, dar cred cã sistemul de învãtãmânt este învechit, copiii fiind plictisiti de orele tinute de domnii profesori, care majoritatea dintre dumnealor, nu mai au bucuria de a preda într-un centru de învãtãmânt, din cauza conditiilor copiilor fãrã educatie. Fiind vorba despre satul meu, cred cã ar trebui ca orele sã fie mai interesante, pentru a le atrage atentia copiilor si pentru a învãta lucruri esentiale si benefice”.
Marian: „Muncesc pentru visul meu de a mã întretine singur si, de ce nu, pentru a-i ajuta pe ceilalti„
Marian este elev în clasa a XI-a, profil stiinte sociale. Despre orele online, Marian spune cã nu îi plac deoarece „conexiunea este instabilã, si nu pot întelege nimic de la orele de curs, plus cã nu mai simt interactiunea elev-profesor la fel cum o simteam în sala de clasã”. Dupã finalizarea liceului, vrea fie sã urmeze studiile Facultãtii de constructii din Iasi sau în domeniul cadastrului, deoarece le considerã meserii cãutate în prezent. Mama acestuia si-ar dori ca Marian sã continue studiile într-un domeniu care sã nu necesite muncã fizica, din cauza faptului cã Marian este de aproape 14 ani purtãtor de Diabet zaharat de tip I. Marian nu vede boala ca pe o piedicã, ci din contrã, îl face mai puternic: „sunt un luptãtor si muncesc pentru visul meu de a mã întretine singur si de ce nu, pentru a-i ajuta pe ceilalti”. Despre participarea în Programul „Vreau în clasa a 9-a” Marian a spus: „De când sunt în acest proiect, gândirea mea s-a schimbat radical si acum mã axez mai mult pe viitorul meu. În acest program nu numai cã participãm la activitãti educative, dar suntem ca o familie, unde ne împãrtãsim experiente si unde discutãm despre tot ce ne dorim. Întâlnirile sunt foarte interesante si atractive, deoarece este vorba despre cazuri care ne privesc si care trebuiesc tratate ca atare, fiind arãtate si explicate într-un mod cum nu se poate mai frumos de cãtre mentorul nostru. Îmi pare foarte bine cã sunt beneficiar al acestui proiect si îmi va fi foarte greu sã mã împac cu faptul cã peste câtva timp, odatã cu absolvirea liceului, nu voi mai face parte din proiect”, a mai povestit Marian reprezentantilor Fundatiei World Vision.
