Tradiții și obiceiuri: De ce se taie porcul pe 20 decembrie (FOTO)


Peste sărbătoarea Sfântului Ignație s-a suprapus, însă, un cult precreștin. Ziua de 20 decembrie este caracterizată de un demonism pronunțat, fiind patronată de o pereche de reprezentări mitice: Ignatul și Inătoarea. În legende și povestiri populare, Ignatul apare în calitatea de sfânt făcător de minuni sau de condiție umilă din care iese cu ajutor divin sau chiar ca erou civilizator care îi învață pe oameni să se pregătească cum se cuvine pentru Crăciun. Figura Sfântului este astfel adaptată la tradițiile românilor iar animalul sacrificat, porcul, simbol vechi al norocului, belșugului și fertilității, devine o emblemă a sărbătorii și chiar a patronului ei creștin.
Tradiții și obiceiuri de Ignat
În această zi se lucrează numai până când femeile aud țipând porcii. Ziua de Ignat are și un patron feminin, conform tradițiilor, pe nevasta lui Ignat, denumită Inătoare. Aceasta este reprezentată ca o femeie mostruoasă care opărește mâinile femeilor care torc sau le mutilează și le ia vlaga.
În ziua de Ignat, pe 20 decembrie, are loc tradiționala tăiere a porcilor.
Tăiatul porcului, activitate la care participa întreaga familie, avea în trecut un adevărat ritual: porcii se tăiau în zorii zilei sau dimineața; animalul era stropit cu apă sfințită și așezat cu capul spre răsărit; pe frunte sau pe ceafă se cresta cu cuțitul o cruce pe care se presăra sare; din carne se păstra câte o bucată de carne care se dăruia Sf. Ignat.

În popor se spune că „dacă nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine”, „după Ignat, porcul slăbește”. Ansamblul ritual al tăierii porcului este încheiat prin masa comună, numită „pomana porcului”. În această zi din fiecare porc tăiat i se dăruiește o bucată lui Ignat. Femeile pisează grâu ca sa aibă de împărțit la Crăciun. Se fac un fel de turte, „Cârpele Domnului”, cu miere și nuci care se mănâncă în ajunul Crăciunului.

Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngrașă pentru că în această noapte își visează cuțitul.
În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină.
Copiii se mânjesc cu sânge de porc pe frunte ca să fie rumeni și sănătoși tot anul.
Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătută sau să rupă rufele peste an.
Cine nu taie porcul în această zi, i-l mânâncă lupul în cocină.
Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă.