Secretarul de stat Tudor Polak a participat astăzi la videoconferința miniștrilor Muncii și Politicilor Sociale din statele Uniunii Europene. Temele de discuție din cadrul reuniunii au fost noile forme de muncă, condiții de muncă echitabile și protecția socială în economia bazată pe platforme online. „Am discutat despre procesul de dezvoltare tehnologică și economie digitală în contextul actual al pandemiei și impactul acestora asupra activității sociale. Economia platformelor online redefinește modul de funcționare al pieței muncii și conturează noi oportunități pentru anagajați și angajatori, având potențialul de a stimula ocuparea forței de muncă, contribuind astfel la creșterea economică la nivelul Uniunii Europene.Este important să gestionăm corect aceste schimbări la nivelul pieței muncii, să analizăm modul în care digitalizarea influențează activitatea de muncă și să ne adaptăm provocărilor actuale, atât la nivel național, cât și european”, a transmis Tudor Polak, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Material de propagandã electorală realizat de SC Vremea Nouă SRL, la comanda PNL Vaslui. CMF 11200025.