Mos Gheorghe, un rãzes liberal al perioadei interbelice, mai tare ca orice moderator de emisiuni politice

Amintirile si familia sunt singurele bogãtii pe care bãtrânii nostri le mai au. Întelepciunea vorbelor lor sunt de o simplitate ametiotoare, dar de o profunzime care te pune pe gânduri. Un astfel de exemplu este si Gheorghe Geles, un bãtrân de 97 de ani din satul Târzii, comuna Oltenesti. Bunicul Gheorghe îsi deapãnã amintirile despre cel de-al Doilea Rãzboi Mondial, atunci când arma sa trãgea pânã i se înrosea teava, dar vorbeste si despre realitãtile de astãzi. Nu întelege ce înseamnã coronavirusul, în schimb, vede limpede cã unirea României cu Basarabia nu este posibilã atât timp cât „fratii nostri de peste Prut” nu-si doresc acest lucru. De asemenea, îi sfãtuieste pe conducãtorii nostri de astãzi sã se aplece mai mult asupra românilor, sã vadã tara ca pe o gospodãrie si sã fie mai putin pentru ei. „Conducãtorii din ziua de astãzi sunt numai pentru ei si iau chiar dacã nu le trebuie. Ar trebui sã bage mai mult în seamã agricultura si pe toti românii”, spune Gheorghe Geles. Ajuns la aproape un secol de viatã, bãtrânul vrea ca înainte de a închide ochii sã mai petreacã o datã si sã asculte fanfara lui Sarambel, de la Valea Mare.
În 1918, Geles a jucat Hora Unirii când a ajuns pe pãmânt românesc
Mos Gheorghe ne vorbeste cã politicienii de astãzi au uitat de bãtrâni, care vrei, nu vrei au ajuns povara pentru cei tineri. Povestea sa de viatã este una impresionatã, iar acesta mai vrea de la tinerii din ziua de astãzi sã-i vadã distrându-se, fiindcã, spune acesta, vor veni si vremurile când nu o mai poti face. Si acesta stie bine ce stie, fiindcã la o vârstã fragedã, împreunã cu alti doi frati mai mari, a plecat pe front sã-si elibereze tara de ocupatia strãinã. A pus mâna pe armã si a mai lãsat-o abia când, întors din rãzboi, generalul care-i conducea, le-a dat voie sã joace pe teritoriul României, Hora Unirii. Cât a luptat pe front a avut în suflet pe Dumenezeu si, crede el, Cel de Sus l-a ajutat sã se întoarcã acasã. „Am plecat jandarm, în armatã, la Bucuresti si apoi am luat drumul rãzboiului. Am umblat prin toate tãrile pe unde m-a purtat. Eram mitralior si tin minte cã trãgeam cu arma pânã mi se înrosea teava. O schimbam cu alta si o luam de la capãt. Prima datã am tras într-o pãdure si dusmanul cãdea pe capete. Acolo, în pãdurea aceea, era Moartea lângã noi si puteai sã o vezi. Când am plecat la rãzboi i-am cerut lui Dumnezeu sã meargã cu mine. Si El a mers cã asa am ajuns acasã. Pe front am plecat trei frati dar numai doi am mai venit înapoi. Tin minte cã, la terminarea rãzboiului, dupã ce am ajuns pe teritoriul României, generalul de Divizie ne-a dat voie sã jucãm hora. Pe atunci, o divizie avea 127 de instrumentisti asa cã avea cine sã ne cânte. A fost o perioadã grea si pentru noi, cei plecati pe front, dar si pentru cei rãmasi acasã pentru cã venea rusul, îti lua oaia din ogradã, o tãia în mijlocul casei si apoi pleca cu ea”, povesteste Gheorghe Geles.
Unirea României cu Basarbia, un vis care se va realiza când se va dori
Mosul Geles a trãit si momentele în care Basarbia era trup din tara nostrã dar si momentul în care a fost smulsã de rusi si alipitã fostei URSS. Dupã atâtia ani, bãtrânul de 97 de ani vede, poate, realitatea din spatele mult discutatei uniri a Basarabiei cu România si spune cã acest lucru se va putea face abia atunci când cei de peste Prut vor dori ca acest lucru sã se întâmple cu adevãrat. „Nu prea îi vãd eu dornici sã se uneascã cu tara si mai mult sunt pe interes. Acum, Basarabia a uitat de unde se trage si se crede tarã de sine stãtãtoare. Dar nu e deloc asa. În România, cã asa se cheamã tara nostrã, unire a fost de când lumea si unirea ne-a fãcut mai puternici. Acolo unde-s multi, puterea creste. Dacã esti singur, atunci te poate lovi oricând cineva”, spune Gheorghe Geles.
Sfaturi întelepte pentru conducãtori
PROFUND…Dupã 97 de ani de viatã, Gheorghe Geles a ajuns sã-si trãiascã ultimii ani din viatã în timpurile noastre, moderne. Nu este, în totalitate, multumit de ce se întâmplã în tarã, dar are si câteva sfaturi bune pentru cei aflati acum în fruntea tãrii. Bunicul Geles crede cã tara ar trebui tratatã ca pe o gospodãrie, cãreia sã-i ridici garduri si sã o îngrijesti asa cum se cuvine. De coronavirus nu a auzit. De aceea nici nu întelege de ce trebuie sã poarte masca de protectie. „Înainte, în satul nostru, erau 300 de vaci si oamenii aveau ce mânca. Acum au mai rãmas doar 15. De aceea, eu cred cã cei care au ajuns acum sã ne conducã ar trebui sã facã lucrul acesta ca în propria gospodãrie. Si mi-as dori sã bage în seamã mai mult agricultura si pe toti românii. Sã nu fie doar pentru ei si atât. Pentru cã asa nu au habar nici de bãtrâni, nici de orfani si de nici un român din tara asta. Conducãtorii din ziua de azi sunt numai pentru ei si, chiar dacã nu le trebuie si au destul, tot iau”, este de pãrere bãtrânul Gheorghe Geles.
