Angajaţii Primăriei Cluj-Napoca au fost întotdeauna răsfăţaţi atunci când a venit vorba de lefuri, iar numai în 2019 au beneficiat de trei majorări de salarii. În plus, mulţi dintre ei iau şi sporuri, pe lângă salariile şi aşa enorme. Primăria Cluj este darnică atunci când vine vorba de angajaţi. În multe cazuri, angajaţii municipalităţii clujene sunt chiar mai bine plătiţi decât omologii lor de la Bucureşti, iar primarul Emil Boc îl întrece pe premierul Ludovic Orban. Boc are un salariu de 23.400 de lei, în timp ce primul-ministru ia 22.256. Şi viceprimarii din Cluj sunt plătiţi regeşte. Salariul de viceprimar ajunge la 20.800 de lei. Leafă de nabab are şi secretarul general al unităţii administrativ teritoriale Cluj (16.614 de lei), iar directorii duc în fiecare lună acasă între 16.391 de lei şi 14.495 de lei. Chiar şi un şef de birou sau un şef de oficiu încasează un salariu lunar de 13.157 de lei. Mai jos sunt poliţiştii locali care ajung la 7.360 de lei lunar. În general şi cei mai prost plătiţi angajaţi ai Primăriei Cluj câştigă ceva mai bine decât angajaţii Primăriei Bucureşti aflaţi pe aceleaşi poziţţi. Astfel, un şofer angajat al Primăriei Cluj câştigă 5.665 de lei (faţă de 4.093 la Bucureşti), la fel ca un muncitor calificat, iar o bucătăreasă sau o lenjereasă iau în fiecare lună 5,748 de lei. Ceva mai slab câştigă portarii, paznicii, bufetierii, manipulanţii de bunuri şi curierii – 4.748 de lei, iar un casier sau un magazioner duce acasă 5.581 de lei. Un dactilograf poate câştiga 5.805 (faţă de cel mult 4.332 lei la Bucureşti). Informaţiile sunt publice şi se găsesc pe site-ul Primăriei Cluj. Lapte şi miere la Primăria Cluj Pe lângă aceste salarii, angajaţii Primăriei Cluj beneficiază şi de numeroase spoiruri şi indemnizaţii. Este şi cazul sporului pentru condiţii de muncă, despre care se precizează că se acordă pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului normal de lucru. Acest spor le aduce angajaţilor în buzunare încă 15% din salariul de bază aferent lunii decembrie 2019. Foarte mulţi bani în plus primesc şi cei care lucrează pe fonduri europene şi care primesc în plus 50% din salariu. Încă o jumătate de salariu în plus mai primesc şi angajaţii cate au titlul ştiinţific de doctor. Totodată, fiecare angajat al Primăriei Cluj-Napoca, mai puţin primarul şi viceprimarul, beneficiază de vouchere de vacanţă (1450 lei pe an) şi de indemnizaţii pentru hrană. Lista completă a sporurilor salariale şi a indemnizaţiilor se află de asemenea pe site-ul Primăriei Cluj, Angajaţii municipalităţii au beneficiat şi în acest an de o majorări salariale, la fel ca în fiecare an. 2019 a fost printre cei mai buni ani în această privinţă.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.